4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:16
No menu items!

Fratele președintelui, Mircea Băsescu, rămâne în arest

spot_img

Tribunalul Constanța a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, formulată de Mircea Băsescu

 Mircea Basescu_CAB_SZ

Mircea Băsescu a fost adus, vineri, cu o dubă din arestul Poliţiei Capitalei la Tribunalul Constanţa. Ședința de judecată a durat mai puțin de o oră și s-a ținut cu ușile închise. La final, avocatul lui Mircea Băsescu a declarat că este încrezător că va obține înlocuirea arestului preventiv deoarece se îndeplinesc toate condițiile. Magistrații au decis însă ca fratele președintelui să nu părăsească arestul pentru încă 30 de zile. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanța.

Și complicele fratelui președintelui, Marian Căpățînă a formulat o cerere similară și se află și el vineri, în fața magistraților Tribunalului Constanța.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă au fost trimişi în judecată pe 14 iulie, în stare de arest, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţînă, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul interlopului Sandu Anghel, mai cunoscut drept Bercea Mondial, condamnat pentru tentativă de omor.

Dosarul, în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţînă pentru complicitate la această infracţiune, a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

M.N.