-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:48
No menu items!

Franţa va plafona la 15% creşterile de preţuri la energie şi gaze, în 2023

spot_img

Franţa va plafona la 15% creşterile de preţuri la energie şi gaze, în 2023, a anunţat premierul Elisabeth Borne, pentru a atenua povara asupra consumatorilor a celei mai grave crize energetice din ultimele decenii, transmite Reuters și Agerpres.

Decizia va costa statul 16 miliarde de euro (16 miliarde de dolari) şi va preveni dublarea facturilor gospodăriilor. De asemenea, persoanele vulnerabile vor fi sprijinite în continuare, aproximativ 12 milioane de gospodării urmând să beneficieze de un cec de până la 200 euro.

Noua plafonare a preţului gazului va intra în vigoare din ianuarie, iar pentru electricitate în februarie, a explicat Borne.

Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că UE va propune măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute şi va forţa companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile pe care le fac de pe urma creşterii preţurilor energie. Măsurile au urma să genereze peste 140 miliarde de euro.

Deja Franţa a cheltuit miliarde de euro pe măsuri care să atenueze impactul creşterii preţurilor energiei pe piaţă.

Având cel mai mare număr de reactoare nucleare după Statele Unite, Franţa este mai puţin expusă decât ţările vecine la reducerea livrărilor de gaze ruseşti.

 

                                                                                                                  Adina Silav