3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:56
No menu items!

Franța. Un român aflat la furat într-o școală evreiască a declanșat o alertă antiteroristă

spot_img

Un român suspectat de furt a declanşat o alertă de securitate în Franţa, după ce a pătruns prin efracţie într-o şcoală evreiască. Incidentul a avut loc la o şcoală evreiască din localitatea Aix-les-Bains, situată la est de oraşul Lyon.

Un individ a pătruns prin efracţie, joi după-amiază, în instituţia de învăţământ, în contextul în care mai multe atacuri au vizat, în ultima vreme, şcoli evreieşti, iar autoritățile franceze au luat măsuri speciale de securitate după atentatele de la Paris, unde au fost omorâte 130 de persoane.

Potrivit publicaţiei Dauphiné Libéré, necunoscutul cu rucsac în spate a provocat panică în rândul profesorilor şi elevilor şcolii evreieşti. Pe fondul agitaţiei, individul a fugit, fără a răni pe nimeni. Cu toate acestea, jandarmii au reuşit să îl imobilizeze în curtea instituţiei. Individul a fost identificat ca fiind un cetăţean de origine română, iar în geanta sa au fost găsite obiecte furate. Românul a fost reţinut sub acuzaţia de furt calificat.

Emanuel Stan