-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:30
No menu items!

Franța este un exportator de corupție. Raport Transparency International

spot_img

Franța continuă să fie un exportator de corupție, prin comisioanele pe care le dau companiile sale în străinătate cu scopul de a obține diverse facilități.

Eforturile Franţei de a combate „comisioanele” date în străinătate de multinaţionalele sale rămân „limitate”, în ciuda adoptării unei noi legi anticorupţie în 2016, relevă un raport publicat de Transparency International (TI) şi citat de AFP.

De la adoptarea acestei legi şi crearea Agenţiei franceze anticorupţie (AFA), aşa-zişii „avertizori de integritate” sunt mai bine protejaţi, iar marile companii trebuie să se doteze cu instrumente de prevenire a corupţiei, admite ONG-ul citat.

TI a consemnat că între 2014 şi 2017 în Franţa au fost lansate 40 de anchete pentru fapte de corupţie comise în străinătate. Raportul aminteşte între altele că banca Societe Generale a acceptat, în iunie, să plătească 585 de milioane de dolari (500 milioane de euro) către Departamentul american al Justiţiei şi Parchetul naţional financiar din Franţa în contul închiderii acuzaţiilor lansate împotriva sa legate de acte de corupţie în Libia.

Dar, potrivit TI, Franţa a rămas în urmă în privinţa eforturilor anticorupţie, mai ales în comparaţie cu Germania, Italia, Marea Britanie sau SUA, care asigură o „punere în aplicare efectivă” a convenţiei anticorupţie a OCDE, ratificată de Paris în 2000. Prestaţia Franţei în acest sens este chiar mai slabă decât a Braziliei sau Portugaliei, a constatat TI, care a conchis că Franţa aplică într-un mod „limitat” convenţia anticorupţie, iar primele două „moderat”.

Transparency International denunţă în special menţinerea în Franţa a aşa-zisei legi a „blocajului”, care „interzice întreprinderilor franceze să furnizeze autorităţilor străine informaţii destinate direct utilizării în anchete anticorupţie”, pentru a împiedica accesul acestor autorităţi la informaţii sensibile sub aspect comercial sau politic.

Acelaşi raport notează că tribunalele franceze „sunt de multe ori supraîncărcate şi lipsite de mijloace”.

TI recomandă Franţei să permită anchetarea cazurilor sale de corupţie de către jurisdicţii străine, să uniformizeze condiţiile de numire a procurorilor cu cele ale judecătorilor pentru a garanta independenţa acestora şi să încurajeze comportamentele corecte, adaptând amenzile în schimbul cooperării” companiilor.

„Autorităţile au nevoie nu numai de un cadru juridic solid pentru a urmări companiile care dau comisioane ilegale în străinătate, dar şi de mijloace adecvate pentru agenţiile responsabile cu controlul şi aplicarea sancţiunilor”, notează Gillian Dell, autoarea raportului TI.

Emanuel Stan