-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:00
No menu items!

Franța: Doi bărbați suspectați că pregăteau un atentat, arestați la Marsilia

spot_img

Doi bărbați de 23 și 29 de ani, suspectați că pregăteau un atentat ”iminent”, au fost arestați marți la Marsilia, în sudul Franței, cu cinci zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.

Cei doi au fost arestați de serviciile de securitate internă, în cadrul unei anchete cu privire la o asociere de infractori în scop terorist, declanșată la Paris.

Aceștia aveau un plan de atentat ”în zilele imediat următoare pe teritoriul francez”, a declarat ministrul de interne Matthias Fekl.

Percheziții desfășurate la Marsilia au permis să fie găsite ”elemente ce permiteau materializarea acestui atentat” și ”operațiuni de securizare și deminare” sunt în curs la fața locului, a adăugat acesta.

Bărbații arestați erau ”cunoscuți pentru radicalizarea lor” și au fost deja încarcerați pentru fapte fără caracter terorist.

Peste 50.000 de polițiști și jandarmi, susținuți de militari din cadrul operațiunii Sentinelle, vor fi mobilizați pentru a asigura duminică securitatea în timpul alegerilor prezidențiale din Franța, în special la cele 67.000 de birouri de vot.

T.S.