2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:36
No menu items!

François Hollande se întâlnește cu Vladimir Putin

spot_img

Preşedintele francez va avea discuții cu președintele rus, în special pe tema crizei ucrainene

 hollande si putin

Preşedintele francez, François Hollande, a anunţat, marţi, că se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la 6 iunie, cu ocazia ceremoniilor de comemorare a debarcării aliaţilor în Normandia, informează AFP.

„L-am invitat pe Putin pentru 6 iunie” şi „vom avea discuţii”, în special pe tema crizei ucrainene, a declarat Hollande, la încheierea unui summit european desfăşurat la Bruxelles.

El a apreciat că şeful statului rus trebuie „să-l recunoască” pe noul preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, ales duminică, „şi să facă astfel încât să aibă loc o dezescaldare” a situaţiei din Ucraina.

La 24 mai, Putin s-a declarat pregătit să aibă întrevederi cu Hollande pentru a „discuta probleme legate de relaţiile bilaterale” şi „agenda internaţională”.

Prezenţa lui Putin la ceremoniile din 6 iunie în Normandia (vestul Franţei) a fost confirmată la începutul lunii. Parisul a anunţat că îşi menţine invitaţia în pofida escaladării tensiunii între Rusia şi ţări din Occident.

C.A.