-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:13
No menu items!

Francizele Premio din România au ajuns la investiții cumulate de 13 milioane de euro

spot_img

Francizele Premio din România au ajuns la investiții cumulate de 13 milioane de euro

Compania Goodyear Dunlop Tires a inaugurat marți un nou centru de service din franciza Premio, astfel încât investițiile totale ale partenerilor de pe piața românească au ajuns la 13 milioane de euro. În prezent, rețeaua Premio este cea mai mare rețea de service și retail cu anvelope din România, cu 33 de unități, dintre care patru în București. Centrul inaugurat marți este rezultatul unui parteneriat cu Chemtraders SRL, în calitate de francizat, în uma unei investiții de 50.000 de euro.

Programul european de franciză Premio de la Goodyear a fost introdus pe piaţa din România în 2009, într-un context nefavorabil pentru investiţiile de profil. Programul de franciză Premio a fost implementat prima dată de organizaţia German Goodyear-Franchise, în 1996, şi este un concept al companiei Goodyear, furnizat dealerilor în sistem franciză. În 2002, Premio Elveţia a fost primul pas spre pieţele internaţionale. La nivel european există peste 4.500 de magazine-service Premio, HiQ (Marea Britanie) sau Vulco (Franţa), toate reprezentând acelaşi concept.
Goodyear continuă în prezent extinderea lanţului Premio pe 12 pieţe printre care Ungaria, Turcia, Austria, Rusia, Polonia, Slovenia, Bulgaria şi România. Raluca Boțan, director de marketing al Goodyear Dunlop Tires România, a afirmat că obiectivul companiei este operarea a 75 de unități Premio, în România și Bulgaria, până la sfârșitul anului 2015.

Piața auto din România a scăzut continuu în ultimii ani, iar majoritatea actorilor de pe această piață – producători, dealeri, service-uri sau importatori de piese – sunt pesimiști în privința unei eventuale reveniri în 2013.

Vlad Bârleanu