1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:39
No menu items!

Franţa: 10 români au fost arestaţi pentru furt de cabluri electrice

spot_img

Franţa: 10 români au fost arestaţi pentru furt de cabluri electrice

Zece bărbaţi originari din România au fost arestaţi în noaptea de 1 spre 2 august de jandarmi la Pontivy (Bretania, nord-vestul Franţei), suspectaţi că ar fi autorii unei serii de furturi de cabluri electrice, a informat, duminică, site-ul letelegramme.fr.

Cei zece bărbaţi, cu vârste de 17 la 33 de ani, ar fi furat cabluri pentru a vinde cupru, în două comune: Moustoir-Ac şi Bréhan.

În urma unei anchete, bărbații au fost prinși în flagrant, patru dintre ei fiind capturați la Noyal-Pontivy, în jurul orei 4.00, iar celilalți șase au reuşit să fugă, fiind arestaţi trei ore mai târziu.

Mai multe kilograme de cabluri au fost găsite în vehicule, prejudiciul fiind estimat la circa 90.000 de euro.

Bărbaţii, care neagă faptele, au fost plasaţi în detenţie provizorie în aşteptarea procesului.

 C.I.