-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:45
No menu items!

FOTO. Ziua 49 de război. Imagini din satelit cu ultimele mișcări ale trupelor ruse la granița cu Ucraina. Patru președinți merg astăzi la Kiev

spot_img

Războiul din Ucraina a ajuns în ziua 49. Moscova își întărește forțele pentru un nou asalt asupra regiunii Donbas, pregătind terenul pentru o bătălie prelungită care, cu siguranță, va provoca pierderi grele pentru ambele părți. Au apărut imagini din satelit cu ultimele mișcări ale trupelor ruse la granița cu Ucraina. Peste 720 de morți în Bucha și în alte suburbii ale Kievului. Președintele polonez Andrzej Duda și președinții Lituaniei, Letoniei și Estoniei sunt în drum spre Kiev pentru a se întâlni cu Volodimir Zelenski.

Rusia grupează trupe și echipamente în cel puțin trei locuri de la granița cu Ucraina: în regiunile Belgorod și Voronej, peste graniță de Harkov, și în zona orașului Matveev Kurgan, din sud, aproape de granița cu regiunea Donețk.

Noi imagini din satelit arată cum se regrupează trupele rușilor.

Și în interiorul Ucrainei, Rusia își adună trupele în pregătirea ofensivei către est și sud-est spre Donbas și orașele de la Marea Neagră. De acolo, rușii pot avansa spre est sau sud-est în încercarea de a încercui un contingent de forțe terestre ucrainene.

Peste 720 de persoane, ucise în Bucha și în alte suburbii ale Kievului

Peste 720 de persoane au fost ucise în Bucha și în alte suburbii ale Kievului, care au fost ocupate de trupele ruse, și peste 200 sunt considerate dispărute, a anunțat Ministerul ucrainean de Interne, citat de Sky News.

În Bucha, primarul Anatoli Fedoruk a declarat că au fost găsite 403 cadavre și că numărul ar putea crește.

Biroul procurorului general al Ucrainei a transmis că investighează, de asemenea, evenimentele din districtul Brovary, care se află în nord-est. Cadavrele a șase civili au fost găsite cu răni prin împușcare într-un subsol din satul Shevchenkove.

Trupele rusești retrase de lângă Kiev nu au fost încă reintroduse în Ucraina pentru luptă

Rusia continuă operațiunile ofensive în estul Ucrainei pe o scară limitată, în timp ce se străduiește să reconstituie forțele retrase din bătălia de la Kiev și să stabilească bazele logistice necesare pentru intensificarea operațiunilor ofensive în zona Donbas, spune Institutul pentru Studiul Războiului în evaluarea publicată în noaptea de marți spre miercuri.

Forțele rusești retrase din regiunea Kievului nu au fost încă reintroduse în Ucraina pentru luptă.

Armata rusă a continuat să desfășoare operațiuni ofensive la scară mică pe axele Izium și Severodonetsk, dar nu a trecut încă la o campanie ofensivă mai amplă sau mai bine sprijinită cu resurse.

Bătălia de la Mariupol continuă chiar dacă oficialii ucraineni acuză Rusia că a folosit arme chimice asupra apărătorilor orașului.

Trupele Moscovei continuă în zonele Belgorod și Voronej eforturile de reconstituire a forțelor afectate în atacul eșuat asupra Kievului, dar nu a trimis încă aceste forțe înapoi în Ucraina pentru a relua luptele.

Soldații ruși au moralul scăzut și nu și-au primit banii promiși pentru invazie

Rapoartele ucrainene sugerează că moralul și voința de a lupta rămân scăzute în unele unități și zone rusești.

Statul Major General ucrainean a raportat la 12 aprilie că elemente ale Armatei 41 de Arme Combinate și ale Diviziei 90 de tancuri rusești se relochează în regiunile Belgorod și Voronej.

Serviciul de informații al apărării ucrainean a mai afirmat, marți, că trupele rusești continuă să fie afectate de moralul scăzut și că stimulentele financiare promise pentru participarea la invazie nu au fost livrate unor unități așa cum au fost promise.

Astfel, militarii Diviziei 47 de tancuri de gardă din Armata 1 de tancuri nu ar fi primit plata suplimentară promisă pentru participarea la operațiunile din Ucraina, iar liderii militari au ignorat solicitările pentru efectuarea plăților.

Statul major ucrainean susține că trupele rusești refuză să participe la lupte din cauza numărului de cadavre care se întorc în Rusia din Ucraina și că armata rusă expediază cadavrele în loturi mai mici pentru a nu provoca panică în comunitățile locale.

Niciun culoar de evacuare nu este deschis în Ucraina miercuri

Nu vor exista coridoare de evacuare pentru civili în Ucraina miercuri, deoarece trupele ruse au creat un climat periculos de-a lungul rutelor, a declarat vicepremierul ţării, Irina Vereşciuk, într-un comunicat pe contul său de Telegram, relatează CNN.

”Din păcate, nu le deschidem astăzi. În regiunea Zaporijie, ocupanţii au blocat autobuzele de evacuare, iar în regiunea Lugansk, ei încalcă încetarea focului”, a precizat oficialul ucrainean pe Telegram.

Vereşciuk a mai spus că forţele ruse ”nu numai că nu ţin cont de normele dreptului internaţional umanitar, dar nici nu îşi pot controla în mod corespunzător oamenii pe teren”.

”Toate acestea creează un asemenea nivel de pericol pe rute, încât suntem forţaţi să ne abţinem de la deschiderea coridoarelor umanitare astăzi”, a subliniat vicepremierul ucrainean.

Preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei se întâlnesc cu Zelenski 

Biroul președintelui Poloniei, Andrzej Duda a raportat că șefii Lituaniei, Gitanas Nauseda, Letoniei, Egils Levits și Estoniei, Alar Karis călătoresc cu el la Kiev.

„În drum spre Kiev, un oraș care a suferit teribil din cauza războiului cu Rusia de la ultima mea vizită”, a comentat președintele Estoniei despre vizita sa.

„Ne îndreptăm spre Kiev cu un mesaj ferm de sprijin politic și asistență militară. Lituania va continua să sprijine lupta Ucrainei pentru suveranitatea și libertatea sa. Până vom câștiga!”, a scris liderul lituanian.

„Liderii baltici și polonezi sosesc astăzi la Kiev pentru a se întâlni cu Vladimir Zelenski”, a declarat administrația prezidențială letonă.

Polonia este organizatorul vizitei și, împreună cu Ucraina, asigură logistica și securitatea acesteia, a adăugat el.

„Țările baltice sunt partenerii noștri cheie în problemele de securitate din regiune. Împreună am decis să mergem la Kiev”, a spus Kumokh.

Vizita președinților Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei la Kiev va fi prima vizită a șefilor de stat în capitala Ucrainei de la începutul agresiunii ruse. Duda și Naused s-au întâlnit ultima dată cu Zelenski la Kiev, în ajunul războiului.

De la începutul războiului, o serie de lideri și politicieni străini au vizitat deja capitala Ucrainei, multe ambasade și-au reluat activitatea la Kiev. Una dintre cele mai semnificative a fost vizita primului ministru britanic Boris Johnson .

Toate vizitele se fac pe calea ferată.

Zelenski a refuzat să-l primească pe președintele Germaniei la Kiev din cauza legăturilor sale strânse cu Federația Rusă.

În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că nu are deocamdată planuri să călătorească în Ucraina.

                                                                                                                Adina Silav

SURSA FOTO: Nexta