3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:58
No menu items!

UPDATE. FOTO/VIDEO. Incident grav la un liceu din Capitală. 25 de elevi au ajuns la spital, după ce s-a folosit un spray lacrimogen

spot_img

UPDATE: 25 elevi au fost transportați la unități medicale, 11 la Spitalul Marie Curie și 14 la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Conform pompierilor, au fost evaluați în total 33 de copii.

Știre inițială:

Zeci de elevi au acuzat stări de rău după ce un spray iritant, posibil paralizant, a fost folosit, marţi, în incinta Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti.

Potrivit pompierilor, au fost trimise la fața locului 8 echipaje SMURD, 4 SABIF, CBRN, 2 autospeciale pentru victime multiple,  2 autospeciale de stingere cu modul de prim-ajutor.

Cel puțin 20 de elevi au fost afectați, fiind evaluați medical la fața locului.

Cinci elevi sunt într-o stare mai gravă, fiind transportați la spital.

„În incinta clădirii a fost utilizat un spray iritant, posibil paralizant. În urma evenimentului sunt mai mulți elevi care acuza stare de rău.

Până în acest moment au fost evaluați medical 15 elevi și s-a luat decizia ca 5 dintre aceștia să fie transportați la spital.

Alți elevi sunt în autospeciala pentru victime multiple și urmeaza a fi transportați la spital.

Acțiunea de evaluare medicala este în desfășurate, mai sunt și alti elevi cu acuze medicale similare pentru care se va lua o decizie privind necesitatea de a fi transportați la spital”, a transmis ISU București-Ilfov.

Potrivit primelor informaţii, un elev a folosit un spray în timpul unui conflict cu un alt elev, iar mulţi dintre colegii săi au început să acuze iritaţii oculare şi nazale.

„Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, de către directorul unei instituții de învătământ, prin apel 112, în jurul orei 10.00, cu privire la faptul că, în incinta unei școli din Sectorul 2, un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen, atât în exterior, cât și la intrarea în instituție.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un elev, în vârstă de 15 ani.

Cercetările vor fi preluate de către Serviciul Siguranță Școlară, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat Poliția Capitalei.

                                                                                                    Adina Bucur Silav