3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:21
No menu items!

FOTO/VIDEO. Încă un azil al groazei, în Mureș: bătrâni și copii, maltratați. Au fost controale, dar nimeni nu i-a găsit până acum

spot_img

Azil al groazei, pentru copii și adulți cu grave probleme de sănătate. Asta era în subsolul unui centru pentru bătrâni și adulți cu dizabilități din județul Mureș în care erau cazați, în acte, 23 de adulți pentru care plătea statul român. În camerele de la subsol, aruncați departe de lume, lăsați fără apă, mâncare și ținuți printre fecale, muște și mormane de nisip, au fost găsiți copii și adulți. Culmea e că în urmă cu două săptămâni, autoritățile au mers în control la azil, au găsit probleme, dar nu au găsit și camerele ororilor de la subsol.

După două săptămâni de când autoritățile din Mureș au mers în control în azilul din comuna Bărdești și l-au închis, voluntarii de la Centrul de Resurse Juridice au făcut o descoperire șocantă. Centrul funcționa fără probleme, cu 23 de pacienți în camere și alți șapte pacienți cu dizabilități ascunși în beciul clădirii, ținuți în condiții inumane.

Centrul de Resurse Juridice a anunţat, joi seară, că  a efectuat o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’ Min din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş.

”Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale”, a transmis CRJ.

Sursa citată a precizat că o altă persoană din subsol era acoperită de fecale şi sânge la nivelul feţei şi a mâinilor.

”Celelalte 2 persoane nu se puteau mişca şi nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele. La orele 13:30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului”, mai arată CRJ.

După aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, echipa a mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria Materiale de construcţii.

”Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 m2, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi. Am solicitat din nou serviciul de ambulanţă pentru aceste 2 persoane”, a mai transmis sursa citată.

Unii dintre beneficiarii centrului au declarat că au fost legaţi, ameninţaţi, bătuţi de către personalul şi conducerea centrului, prezentând leziuni specifice legării la nivelul mâinilor.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Mureş au precizat că s-a intervenit pentru acordarea de asistenţă medicală, prim ajutor de urgenţă şi transportul unor persoane vârstnice cazate într-un centru de îngrijire din localitatea Bărdeşti.

”Până în momentul de faţă din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (4 persoane) şi localităţile Luduş (9 persoane) şi Ideciu (3 persoane)”, a mai transmis ISU Mureş.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a precizat că s-au făcut toate documentele care vor fi înaintate spre competenta soluţionare către DIICOT Mureş.

”Avem persoane de la Bucureşti, de la Covasna şi avem persoane din Târgu Mureş. Din aceste trei locuri au fost aduşi, la decizia unor autorităţi şi printr-un contract de externalizare servicii dintre DGASPC-uri şi acest Centru, conform legii (…) A fost retrasă licenţa acestui centru, pentru că până nu am avut retrasă licenţa nu am putut să purcedem la relocarea acestor persoane”, a declarat Mara Togănel.

Ciolacu a cerut anchetă urgentă

Premierul Marcel Ciolacu a cerut intervenția de urgență la centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice din județul Mureș, după ce i-a fost adus la cunoștință că beneficiarii ar fi supuși unor violențe inadmisibile.

„Ca urmare a informațiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgență intervenția instituțiilor statului în cazul unor abuzuri și violențe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min, din județul Mureș”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu spune că va monitoriza evoluția evenimentelor pentru a se asigura că victimele vor primi un tratament adecvat, iar vinovații vor fi trași la răspundere.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, solicită Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) cercetarea disciplinară în cazul azilului din Mureș, unde beneficiarii erau agresați și dispune ANPDPD retragerea licenței.

„Situația de la Mureș este intolerabilă”, a spus, joi, și ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Ministrul Muncii cere ca vinovații să răspundă.

„Solicit urgent Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor de această situație revoltătoare.

Totodată, am dispus Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) retragerea licenței în cazul Asociației Re-Min, centrul Căsuța Lu’ Min din comuna Sântana de Mureș, sat Bărdești”, a transmis Simona Bucura Oprescu.

                                                                                                                   Adina Silav