4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:11
No menu items!

FOTO/VIDEO. Accident grav la Năvodari. Un autocar cu zeci de ucraineni a intrat într-un limitator de înălțime

spot_img

Un autocar în care se aflau aproximativ de 40 de pasageri ucraineni a lovit, luni seară, un limitator de înălţime în judeţul Constanţa. Cincisprezece persoane au fost rănite, între care şi doi copii. 

Accidentul a avut loc în zona orașului Năvodari.

Autocarul implicat în accident a lovit un limitator de înălţime, când şoferul a încercat să treacă pe sub un pod.

„Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

La faţa locului au intervenit echipajele operative cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, 3 ambulanţe SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi 3 ambulanţe SAJ.

15 persoane, între care doi copii, au fost rănite, fiind transportate la spitalul din Constanța pentru îngrijiri medicale.

                                                                                                              Adina Silav

SURSA VIDEO: IGSU/Litoral TV