-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:16
No menu items!

FOTO/ Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod, în Botoșani

spot_img

Un tânăr de 23 de ani a murit, iar altul de 19 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod.

Accidentul rutier a avut loc în noaptea de luni spre marţi pe raza localităţii Vlăsineşti.

Tânărul care a decedat se afla în stare de inconştienţă în momentul intervenţiei echipelor medicale.

„La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare şi ambulanţa SMURD, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, conducătorul auto era scos din maşină de martorii accidentului, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta faţă era încarcerat. Pompierii l-au scos din autoturism, acesta fiind preluat de echipajul SAJ. Conducătorul auto era inconştient. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici s-a declarat decesul”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

Pompierii au intervenit şi pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

                                                                                                                    Adina Silav