3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:25
No menu items!

FOTO. Un român desemnat „Consulul Anului 2022”

spot_img

Robert Marin, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în prezent, gerant interimar al Consulatului General al României la Londra, a primit premiul „Consulul Anului 2022 pentru Europa”, precum și trofeul „Consulul Anului 2022”, în cadrul unei ceremonii organizată de Embassy Network. 

Desemnarea câştigătorilor pentru premiile regionale a fost făcută de un juriu format din reprezentanți de rang înalt ai Ministerului de Externe britanic (FCDO), Home Office, Passport Office, Metropolitan Police, ONG-uri britanice și Corpul Consular Londra, criteriul de acordare a premiilor constituindu-l performanța în activitatea profesională, a precizat Consulatul General al României la Londra pe contul de Facebook. 
 
Câștigătorului trofeului Consulul Anului a fost desemnat de reprezentanții Corpului Diplomatic și Consular prezenți la evenimentul menționat, care au votat reprezentantul României dintre cei șapte diplomați nominalizați pentru fiecare regiune geografică.
 
Cu caracter de excepție, anul acesta premiile au vizat activitatea consulară din perioada 2020-2022, incluzând și modul de gestionare al crizei Covid, respectiv răspunsul la provocările Brexit.
 
Potrivit Consulatului General la Londra, cele două premii reprezintă recunoașterea, la nivelul întregii comunități diplomatice și consulare din Marea Britanie, a performanțelor echipei Consulatului General al României la Londra.
 
Mulțumind pentru onoarea de a fi desemnat „Consulul anului”, Robert Marin a arătat că aceasta reprezintă o recunoaștere a profesionalismului Serviciului Diplomatic și Consular al României în ansamblul său și a dedicat trofeul echipei și partenerilor Consulatului General, dar şi mediului asociativ românesc din Marea Britanie.
 
De asemenea, în discursul de acceptare a premiului și trofeului, Robert Marin a subliniat importanța parteneriatelor inovative cu comunitatea şi autoritățile locale și centrale în gestionarea problematicii consulare, cu accent pe protejarea persoanelor vulnerabile.
 
Embassy Magazine este o publicație britanică care se adresează corpului diplomatic și consular acreditat în Marea Britanie, mediilor politice, de afaceri şi think tank-urilor britanice.
 
Consulatul General la Londra este cea mai mare misiune consulară a României, asigurând servicii consulare pentru aproximativ 750.000 (conform datelor Home Office – EU Settled Status) cetățeni români din Anglia și Țara Galilor. Anual, Consulatul furnizează peste 100.000 servicii consulare.
 
Consulatul General al României la Londra a furnizat în perioada pandemiei Covid-19, în parteneriat cu comunitatea românească din UK, servicii de asistență consulară și umanitară unui număr foarte mare de cetățeni români, asigurând și repatrierea a aproximativ 1.700 de cetățeni blocați pe teritoriul Marii Britanii.
 

Raluca Dan