-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:23
No menu items!

FOTO. Un român căutat pentru omor, adus pe Aeroportul Otopeni sub escorta autorităților americane

spot_img

Un cetăţean român pe numele căruia autoritățile spaniole au emis un mandat european de arestare pentru omor a fost adus în țară, vineri, sub escorta autorităţilor americane. El a fost preluat de poliţiştii din Ilfov și va fi transferat către autorităţile spaniole.

”În data de 05.05.2023, ora 08:15, poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă au efectuat formalităţile de intrare în ţară pentru un cetăţean român în vârstă de 21 de ani, călătorind pe ruta Statele Unite ale Americii – Turcia, însoţit de o escortă a autorităţilor americane. Bărbatul face obiectul unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Spania, pentru săvârşirea infracţiunii de omor”, a transmis Poliţia de Frontieră.

El a fost predat unui echipaj al Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, unde va rămâne în custodie până la transferul acestuia către autorităţile spaniole.

Pe toată durata transferului şi până la predarea către IPJ Ilfov, cetăţeanul român a fost însoţit de reprezentanţi ai autorităţilor americane şi spaniole, precum şi de poliţişti de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

                                                                                                                  Adina Silav