-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:32
No menu items!

FOTO. Un autoturism a intrat sub un TIR la Nădlac. Trei oameni au murit

spot_img

Un bărbat şi două femei au murit şi o altă persoană a fost rănită, sâmbătă dimineaţa, într-un accident rutier produs pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, pe sensul de ieşire din ţară, unde un autoturism a intrat sub un TIR. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a anunţat că un accident în care au fost implicate un autotren şi un autoturism a avut loc pe autostrada A1, la coborâre spre Nădlac. Au intervenit 4 echipaje ale Detaşamentului Arad; 1 echipaj descarcerare, 1 echipaj de stingere si modul descarcerare, 1 echipaj SMURD TIM si 1 echipaj SMURD Nădlac.

Potrivit ISU Arad, trei persoane – un bărbat și două femei – au rămas încarcerate în urma accidentului, toate fiind decedate. 

Altă victimă a fost găsită de echipajele de intervenție, conştientă, în afara mașinii. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD Nădlac şi a fost preluată de un echipaj SAJ venit în sprijin.

​Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis că accidentul a avut loc pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 581, în zona localităţii Nădlac, judeţul Arad, la Punctul de trecere a Frontierei Nădlac II, pe sensul de ieşire din ţară, unde un autoturism a intrat sub un TIR.

Circulaţia rutieră a fost restricţionată pe prima bandă şi pe cea de urgenţă ale sensului de mers Deva – Nădlac, desfăşurându-se doar pe banda a doua. Se efectuează cercetarea la faţa locului, pentru stabilirea cauzei şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, au mai precizat polițiștii. 

R. Dan