1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:06
No menu items!

FOTO. S-a rupt gardul cu mascați, la Slobozia

spot_img

Incident la o perchezitie din Slobozia, unde oamenii legii au descins la un imobil unde căutau suspecții dintr-un caz de proxenetism.

În timpul operațiunii, un luptător de la trupele speciale de intervenție a escaladat gardul vilei, care era, aparent, solid. Gardul s-a deformat însă sub greutatea polițistului.

Acesta s-a trezit brusc cu câteva zeci de centimetri mai jos și cu tabla contorsionată între picioarele sale.

În cele din urmă, polițistul a reușit să escaladeze gardul și să intre în curtea imobilului. L-a urmat un coleg, care a sărit, la rândul său, ce mai rămăsese din gard.

Înăuntru, polițiștii i-au imobilizat pe locatari. Un bărbat a fost pus la pământ și încătușat.

Este vorba despre o grupare condusă de șapte lideri, una dintre cele mai mari grupări de proxenetism din județele Ialomița și Călărași, potrivit Antena 3 CNN.

Cele mai multe dintre victime erau recrutate și apoi convinse, prin metoda ‘loverboy’, să practice prostituția în țări precum Germania sau Elveția, dar și în țara noastră.

Banii pe care îi câștigau aceste victime erau însușiți în totalitate de către acești indivizi. Ei sunt suspectați de proxenetism și trafic de persoane.

Din aceste activități au rezultat venituri importante, cu care suspecții și-au construit vile. De asemenea, și-au cumpărat mai multe mașini, dar au și jucat o parte din bani la jocuri de noroc.

La dosar a fost documentată și infracțiunea de spălare de bani, pentru că, iată, suspecții au încercat să ascundă proveniența sumelor impresionante de bani pe care le câștigau din proxenetism.

Cele șapte persoane vizate de mandatele de percheziție în Călărași și Ialomița urmează să fie duse la audieri, iar procurorii DIICOT vor stabili ce măsuri vor dispune la adresa acestora.

                                                                                                                Adina Bucur

SURSA FOTO: Antena 3 CNN