1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:35
No menu items!

FOTO. Piloții militari români au interceptat două avioane rusești în spațiul NATO. Anunțul MApN

spot_img

Două avioane de luptă F-16 ale detașamentului „Carpathian Vipers”, aflate în misiune de Poliție Aeriană întărită sub comandă NATO, au interceptat vineri două avioane rusești în Țările Baltice.

Potrivit MApN, în data de 7 aprilie, la numai șase zile de la preluarea misiunii de Poliție Aeriană întărită sub comandă NATO în Țările Baltice, două avioane de luptă F-16 ale detașamentului „Carpathian Vipers” au fost alertate de Centrul de operații aeriene NATO din Uedem, Germania.

„Două aeronave neidentificate au fost detectate zburând deasupra apelor internaționale din zona de responsabilitate a NATO.

În conformitate cu procedurile standard, avioanele F-16 românești au fost alertate pentru a clarifica situația aeriană. După interceptare, aeronavele au fost identificate ca fiind două Suhoi Su-27 Flanker, aparținând Federației Ruse”, a transmis, sâmbătă, MApN.

Acestea au fost escortate în siguranță până la ieșirea din zona de responsabilitate a Alianței.

„Îndeplinirea cu succes a primei interceptări din cadrul misiunii de Poliție Aeriană întărită în Țările Baltice confirmă nivelul ridicat al capacității de luptă al militarilor detașamentului „Carpathian Vipers” și capacitatea Forțelor Aeriene Române de a disloca și întrebuința aeronavele F-16 în misiuni NATO”, a precizat comandantul detașamentului, comandor Cosmin Vlad.

                                                                                                                   Adina Silav