3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:21
No menu items!

FOTO O icoană a rămas intactă, după ce biserica s-a prăbușit în cutremur

spot_img

O biserică a fost distrusă în totalitate de cutremurul care a lovit insula grecească Creta. Printre dărâmături, s-a găsit o icoană rămasă intactă, fără să cadă.

Cutremurul cu magnitudinea de 6,3 a dus la prăbușirea bisericii Agios Nikolaos din Xirokampos Ziros.

Din imaginile publicate în presă, se poate observa icoana înconjurată de ruinele lăcașului de cult.

Potrivit autorităților, au fost raportate și alte pagube, mai multe magazine și case din orașul Sitia fiind afectate de seism.

Vice-guvernatorul din Lassithi, Giannis Goulidakis, a anunțat că pe mai multe drumuri s-au produs de alunecări de pământ sau căderi de pietre.

Echipele de intervenție sunt la fața locului și încearcă să elibereze carosabilul, scrie Anatolh.com.

Seismul s-a produs la 23 de kilometri în largul coastelor sud-estice ale insulei Creta, la ora locală 12:24.

Acesta a avut o adâncime de doar 10 kilometri și a fost resimțit puternic în insulele Kasos, Karpathos și Rhodos.

Până acum nu au fost transmise informații cu privire la eventuale victime.

Zona se reface după un alt asemenea eveniment, produs la finalul lunii septembrie.

Cutremurul respectiv a dus la decesul unei persoane și la distrugerea a sute de clădiri.