1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:45
No menu items!

FOTO. Lucrare de „Dorel” la Slatina. O trecere de pietoni se oprește într-un stâlp de iluminat

spot_img

Lucrătorii unei firme care execută marcaje rutiere în municipiul Slatina au făcut o trecere de pietoni care se termină într-un stâlp de iluminat. Şi asta într-una din cele mai importante intersecţii din oraș.

Un trecător a făcut câteva fotografii și le-a postat pe un grup de Facebook, însoțite de comentariul: „Trecere de pietoni pentru urcat pe stâlp! La întrebarea ‘de ce nu v-ați dus cu trecerea mai spre stânga?’, cei care efectuau lucrarea au răspuns râzând: ‘Pai așa era și cea dinainte!'”

Lucrările au fost executate miercuri, 21 septembrie. Este vorba despre o intersecție importantă, care face legătura cu artera de ocolire a municipiului. În zonă se află și un liceu, zona fiind intens circulată și de către pietoni.

Sesizarea de pe rețeaua de socializare a fost luată în serios de reprezentanții municipalității, care au luat legătura cu firma respectivă. Iar, joi, lucrătorii au fost trimiși să refacă marcajul.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: Facebook/ Marius-Cosmin Ghimisi