-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:03
No menu items!

FOTO. Klaus Iohannis, de Ziua Marinei. Gafă vestimentară, spun creatorii de modă

spot_img

Ziua Marinei este un moment de bucurie pentru toţi românii şi în special pentru marinari. Veselie şi subiect de glume a oferit, însă, astăzi, prin ţinuta sa, preşedintele României, Klaus Iohannis.

Vestimentaţia pe care a purtat-o Iohannis la festivităţile de Ziua Marinei, organizate la Constanţa, a generat o serie de glume printre internauţi, dar şi critici sau observaţii în rândul creatorilor de modă.

Piesa de rezistenţă a preşedintelui Klaus Iohannis a fost papionul, despre care Adina Buzatu a spus: „Papionul precusut este o variantă nefericită, o variantă ieftină ca aspect și nepotrivită, mai ales în situația domniei sale, dar și în general. Bărbații care aleg să poarte papion, să poarte papionul acela care se desface, papionul rafinat și original, care se purta și acum 100 de ani, nu cel precusut”. Nici sacoul preşedintelui n-a scăpat de criticile Adinei Buzatu: Croiul sacoului nu i se potrivește deloc, președintele are o siluetă frumoasă, o statură impunătoare, are umerii suficient de lați, nu are nevoie de astfel de sacouri exagerat de construite, care nici nu se mai poartă de foarte mult timp”.

Nici cei care nu sunt specialiști nu s-au lăsat mai prejos, iar glumele făcute pe rețelele de socializare sună astfel: „Când te duci la muncă direct din club şi nu apuci să te schimbi”, „Nu se mai satură Cîţu. Până şi la Ziua Marinei s-a dus cu ospătarul după el”.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu au participat, duminică, la ceremoniile organizate de Ziua Marinei. A fost primul eveniment la care cei doi au participat împreună, după ce a ieșit la iveală că premierul a fost condamnat, în SUA, cu peste 20 de ani în urmă, pentru că a condus băut.

Roxana Toma