3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:39
No menu items!

FOTO. Incident grav în Cluj. Tavanul unui imobil s-a prăbușit peste mai mulți muncitori

spot_img

Tavanul unui imobil s-a prăbușit, joi dimineață, peste muncitorii care lucrau la renovarea clădirii, în localitatea Apahida, din Cluj. Patru persoane au fost scoase de sub dărâmături.

Acoperișul Căminului Cultural, situat pe strada Libertăţii din Apahida, s-a prăbuşit peste mai mulţi muncitori.

La faţa locului intervin pompierii de la Detaşamentul 1 Cluj Napoca, patru ambulanţe SMURD şi trei autospeciale.

Până în prezent, patru bărbaţi au fost scoşi de sub dărâmături şi primesc la faţa locului îngrijiri de la echipajele medicale de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă. Aceștia vor fi transportați la spital.

Potrivit ISU, primele evaluări arată că doi dintre ei au suferit traumatisme grave.

                                                                                                                 Adina Silav