Un puternic incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la un service auto din municipiul Constanţa, o maşină arzând în totalitate, iar alte 14 fiind afectate de temperatura ridicată şi de fum.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un service auto de pe strada Gheorghe Haneş, la faţa locului deplasându-se mai multe autospeciale.
În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns la service, au constatat că este vorba despre o hală de aproximativ o mie de metri pătraţi, iar incendiul se manifesta cu degajare mare de fum. Echipajele de pompieri au acţionat pe ambele părţi, atât din interior, cât şi din exterior, reuşind în cele din urmă stingerea focului.
În interioul halei se aflau 15 autoturisme. O maşină a ars în totalitate, iar celelalte 14 au fost afectate de temperatură şi fum.
Focul a afectat o suprafaţă de 650 de metri pătraţi din cei o mie de metri pătraţi din zona unde îşi desfăşura activitatea service-ul auto.
Adina Silav
SURSA FOTO: ct100.ro