Un accident rutier în care au fost implicate două maşini a avut loc, joi, pe DJ 592, între Timişoara şi Lugoj, prin Buziaş. În urma impactului, una dintre maşini, în care se aflau două persoane, a luat foc.
Accidentul a avut loc joi, la ora 12.53, la ieşirea din localitatea Albina pe DJ592.
”La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD şi un efectiv de 18 pompieri. În accident au fost implicate 2 autoturisme în care se aflau 3 persoane. În urma impactului, 2 victime au rămas încarcerate într-un autoturism care a luat foc. Incendiul a fost localizat de ceilalţi participanţi la trafic, fiind ulterior lichidat de echipajele de pompieri. Cele 2 victime au fost extrase şi predate echipajelor medicale, o victimă în stare de inconştienţă (sex feminin) şi o victimă conştientă şi cooperantă (sex masculin)”, transmite ISU Timiş.
Cealaltă persoană implicată în accident, un bărbat, a fost preluat de o ambulanţă SAJ.
Adina Silav
SURSA FOTO: tion.ro