-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:41
No menu items!

FOTO/ Două persoane au murit, iar cinci au fost rănite într-un accident în Bihor. Traficul rutier, oprit pe DN 19

spot_img

Două persoane au murit, iar cinci au fost rănite într-un accident care a avut loc, duminică, pe DN 19 Oradea-Carei, în județul Bihor.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accident s-a produs la kilometrul 9+200 de metri, la ieșire din localitatea Biharia.

ISU Crișana a mobilizat de urgență la fața locului patru echipaje de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare grea, autospeciala de transport victime multiple, o ambulanță tip B2 SMURD și o autospecială de lucru cu apă și spumă, precum și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. S-a solicitat de asemenea intervenția elicopterului SMURD.

„La ora 08.34 am fost anunțați despre producerea unui grav accident rutier pe DN19, pe raza localității Biharia, eveniment în care au fost implicate 7 persoane aflate în două autoturisme. Din cele 7 victime, din nefericire două au decedat, una dintre acestea fiind un minor în cazul căruia au fost efectuate manevre de resuscitare, însă fără rezultat. O altă victima a rămas încarcerată, impunându-se intervenția pompierilor militari pentru evacuarea acesteia din autoturismul avariat. Aceasta se află în cod roșu medical, prezentând răni grave. Alte două victime se află în cod galben medical, cu diferite traumatisme și alte două persoane au suferit răni ușoare. Victimele rămase în viață au fost asistate medical și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Oradea”, a declarat Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt de la ISU Crișana.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.

                                                                                                               Adina Silav