1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:27
No menu items!

FOTO. Cherecheș s-a dat italian în Germania. Ce au găsit polițistii asupra sa

spot_img

Primarul fugar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, s-a legitimat cu un act de identitate emis în Italia atunci când a fost oprit de polițiștii germani.

Cătălin Cherecheș a fost prins de polițiștii germani într-una din gările orașului Augsburg. El a fost reținut după ce o cameră de supraveghere a traficului l-a identificat pe o autostradă din Germania, la volanul unui autoturism.

Cătălin Cherecheș și-a dat seama că este filat și împreună cu o mătușă au încercat să păcălească poliția și să scape de filaj conducând cu peste 200 km/h pe autostradă. Mătușa conducea un Mercedes Benz C Klasse AMG, înmatriculat în Ulm, potrivit unor surse judiciare.

În momentul imobilizării, el a fost rănit ușor (lacerație la bărbie) după ce s-a opus, iar  polițiștii bavarezi au folosit forța.

Cherecheș avea la el 3.265 de euro, aproximativ 150 de euro în forinți și aproximativ 320 de euro în lei, dar și mai multe documente, printre care un act de identitate emis în Italia.

Când va fi adus în țară

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a precizat, miercuri, întrebat despre fotografia care circulă în spaţiul public cu primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, având răni pe faţă după ce a fost prins de poliţiştii din Germania, că în prezent nu ştie exact ce s-a întâmplat. 

“Am văzut poza, sunt informaţii care urmează să parvină de la poliţiştii germani. Conform informaţiilor preliminare pare că a fost o vătămare în cursul încercării de a scăpa de legitimare, practic o lovire în timpul fugii, nu neapărat de către poliţişti. Nu ştim exact în acest moment, nu vreau să comentez, dar vom afla informaţii, vor fi date publicităţii de către poliţie. (…) N-am aflat de cunoştinţe şi nu văd de ce va fi o problemă a Poliţiei Române şi a Poliţiei Germane. Dacă omul a fugit, s-o fi lovit în această fugă, nu ştiu exact, vom vedea. Nu ştiu ce vină au poliţiştii sau dacă apar astfel de leziuni în timpul unei reţinerii în care se opune rezistenţă. De principiu vorbesc, nu sugerez nimic în acest caz. Nu ştim în acest moment”, a precizat ministrul Afacerilor Interne.

Întrebat când ar putea fi adus în ţara Cătălin Cherecheş, Cătălin Predoiu a răspuns: “Sunt proceduri care se fac, acum nu vreau să mă hazardez în această direcţie. Nu mă pronunţ pentru că sunt mai multe instituţii care sunt implicate în această procedură, inclusiv străine, şi nu vreau să mă pronunţ asupra lor”.

                                                                                                 Adina Bucur Silav