5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 7:49
No menu items!

FOTO. Au pus lacătul la Arhivele Naționale. Angajații au intrat în prima grevă generală din istoria Ministerului de Interne

spot_img

Angajaţii serviciilor judeţene şi ai Serviciului Municipiului Bucureşti din cadrul Arhivelor Naţionale ale României au intrat, începând de luni, în grevă generală, deoarece, după greva de avertisment, ”reprezentanţii MAI nu au dat dovezi clare că ar aborda problemele existente în serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale”. Pentru că nu toți angajații sunt membri de sindicat, activitatea din țară ar putea fi blocată complet sau doar parțial.

Sinficaliştii anunţă că este un moment istoric, fiind prima grevă generală din istoria de 192 de ani a Arhivelor Naţionale ale României şi a Ministerului de Interne.

”Ajunşi la capătul răbdării din cauza indolenţei factorilor decizionali, angajaţii serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale recurg la această ultimă formă radicală de protest. Greva propriu-zisă va fi prima din istoria Arhivelor Naţionale ale României şi a Ministerului Afacerilor Interne! Anul trecut, domnul ministru Cătălin Predoiu, de ziua Arhivelor Naţionale, îşi exprima aprecierile faţă de profesioniştii care lucrează aici, printr-un mesaj publicat pe site-ul MAI. Anul acesta, însă, a dovedit că nu este interesat de soarta angajaţilor din structurile judeţene ale Arhivelor Naţionale, ţinând cont că acceptă condiţiile de muncă şi discriminarea salarială existente între Aparatul Central şi teritoriu, discriminare pe care nu a eliminat-o, în ciuda eforturilor angajaţilor din teritoriu”, au transmis sindicaliştii Europol.

Sindicaliştii anunţă că, în cazul revendicările nu vor fi soluţionate, greva va continua pe termen nelimitat.

”Nerezolvarea inechităţilor salariale va avea efecte grave asupra societăţii civile, prin întârzierea soluţionării numeroaselor solicitări privind vechimea în muncă sau reconstituirea dreptului de proprietate, neeliberarea actelor de stare civilă pentru dobândirea cetăţeniei române şi blocarea accesului cercetătorilor la sălile de studiu. Funcţionarea unei societăţi democratice nu poate fi asigurată în absenţa Arhivelor Naţionale ale României”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, în majoritatea serviciilor judeţene, schema de personal este subdimensionată, iar în unele structuri activitatea se desfăşoară cu doar 5-6 angajaţi.

”Revendicările noastre sunt clare şi justificate: eliminarea discriminărilor salariale şi semnarea acordului/contractului colectiv de muncă. Aceste măsuri sunt fundamentale pentru asigurarea unui viitor sustenabil al instituţiei noastre şi pentru respectarea drepturilor fiecărui angajat. Acesta este un moment istoric pentru Arhivele Naţionale, un punct de cotitură care poate determina direcţia viitoare a instituţiei”, au mai transmis sindicaliştii.

                                                                                                        Adina Bucur