-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:20
No menu items!

FOTO. Accident grav pe Valea Oltului. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal. Un cetăţean turc a murit şi doi români sunt grav răniţi

spot_img

Două TIR-uri s-au ciocnit frontal, luni dimineaţă, pe DN 7, din judeţul Vâlcea. Un bărbat, cetăţean turc, a murit, iar un bărbat şi o femeie, români, au fost grav răniţi. Echipele de intervenţie caută încă o posibilă victimă. Traficul este blocat complet.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, kilometrul 211+750 de metri, în zona localității Proieni, județul Vâlcea, pe un carosabil umed.

„Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat în timp ce conducea un autotir pe DN 7, în localitatea Proieni, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotir care se deplasa pe sens opus”, a transmis Poliţia Judeţeană Vâlcea.

 

ISU Vâlcea a precizat că, în urma impactului, unul dintre TIR-uri a luat foc.

La fața locului au fost trimise şase autospeciale de intervenţie (1 autospeciala de stingere cu apă şi spuma, 1 SMURD şi 1 descarcerare şi 3 echipaje ale SAJ).

Șoferul decedat este cel de naționalitate turcă. El a fost găsit încarcerat, fără semne vitale. Celelalte două victime sunt un bărbat și o femeie din România. Bărbatul a fost preluat conștient și transportat la UPU Vâlcea, în timp ce femeia, care a fost aruncată prin parbriz, a fost găsită inconștientă, dar cu semne vitale și a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la UPU Vâlcea.

„În timpul intervenţiei, victima conştientă a strigat după o persoană pe nume Alina, astfel că se consideră că ar mai putea exista încă o victimă. Deocamdată nu a fost găsită, dar zona este cercetată în continuare”, au arătat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Camionul condus de cetăţeanul turc transporta seminţe de floarea soarelui, iar camionul condus de cetăţeanul român transporta borcane cu muştar.

Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri, dar se lucreaza pentru deblocare şi restabilirea stării de normalitate.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO: voceavalcii.ro