1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:02
No menu items!

FOTO. Accident feroviar în Teleorman: Două vagoane ale unui tren plin cu călători au deraiat. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri

spot_img

Două vagoane din trei, ale trenului IR 1596, care transporta 200 de persoane, au deraiat, pe ruta Craiova-București, la Drăgănești de Vede.

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

O femeie de 36 de ani care acuza dureri la spate a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spital.

Alte două femei, cu vârste de 72, respectiv 85 de ani, au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Având în vedere numărul mare de pasageri, la nivelul județului Teleorman a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Cele două vagoane ar fi deraiat într-o zonă cu şine șerpuite situate într-o curbă din zona Drăgănești de Vede. Din punct de vedere tehnic trenul era la zi cu revizia.

La fața locului au fost alocate 1 mașină de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 9 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SAJ.

 

Pentru transportul pasagerilor, forțele de la fața locului au fost suplimentate cu alte două microbuze de la ISU Teleorman.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că circulația feroviară este oprită la această oră pe relația Roșiori – Atârnați, firul II, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea trenului IR 1596.

„Trenul 1596, care circulă în relația Craiova – București Nord, a plecat din stația Roșiori la ora 16:14, iar la ora 16:24 mecanicul a anunțat telefonic dispeceratul de circulație faptul că, în zona semnalului de intrare în stația Atârnați, pe firul II, au deraiat ultimele două vagoane din compunere garniturii.

Din primele informații, în tren sunt circa 200 de călători, iar echipele de intervenție ale SRCF Craiova urmează să ajungă la fața locului. Celelate trenuri, care tranzitează stația Atârnați, vor fi trasate să circule pe firul I, din ambele sensuri”, anunţă CFR într-un comunicat.

                                                                                                         Adina Bucur

SURSA FOTO: mesageruldeteleorman.ro/ISU Teleorman