1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:50
No menu items!

FOTO. A fost deschis centrul de unde sunt supravegheate exporturile de cereale ucrainene. Militarii ruși și ucraineni, la aceeași masă

spot_img

Centrul de coordonare comun însărcinat cu controlul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră a fost inaugurat, miercuri, la Istanbul, conform acordurilor semnate pe 22 iulie, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Acest centru – instalat într-o Academie Militară – urmează să fie condus de către ”cinci reprezentanţi ai Rusiei, Ucrainei şi ONU, dar şi Turciei, atât militari, cât şi civili”, a anunţat, într-o scurtă ceremonie, ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.

În virtutea acordurilor, valabile timp de 120 de zile între Rusia, Ucraina, Turcia şi Naţiunile Unite, CCC va fi însărcinat cu efectuarea de inspecţii de nave la plecare şi la sosirea la Istanbul, în scopul garantării faptului că ele nu transportă altceva în afară de cereale.

Porturile ucrainene Odesa, Ciornomorsk şi Pivdenne şi-au reluat activitatea

Trei porturi maritime ucrainene desemnate prin Acordul de la Istanbul să exporte cereale şi-au ”reluat activitatea”, în pofida faptului că mai sunt de depus eforturi în vederea asigurării securităţii convoaielor, a transmis, miercuri, Marina ucraineană, relatează AFP.

”Ieşirea şi intrarea navelor în porturile maritime se vor face prin formarea unui convoi care va însoţi nava din frunte. Însă acest lucru va fi precedat de o muncă grea a hidrografilor”, care urmează să stabilească căile sigure, precizează Marina.

Ucraina şi Rusia au semnat, vineri, cu Turcia şi ONU, acorduri privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, blocate din cauza conflictului armat între cele două ţări.

În cele 120 de zile de valabilitate a acordurilor pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone de cereale din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Rușii nu exclud ca acordul pentru exporturile de cereale să eșueze

Viceministrul rus de Externe, Andrei Rudenko, nu a exclus, miercuri, un eşec în cazul acordului mediat de Turcia privind deblocarea exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră în cazul în care obstacolele din calea exporturilor agricole ale Rusiei nu sunt înlăturate cu promptitudine.

Un eşec al „acordului privind cerealel” nu poate fi exclus, dar partea rusă speră că acest lucru nu se va întâmpla, iar toţi partenerii îşi vor respecta pe deplin obligaţiile, a spus viceministrul rus.

                                                                                                                 Adina Silav

SURSA FOTO: Nada Bashir/Twitter