4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:07
No menu items!

FOTO. 9 elicoptere ale Marinei americane, distruse de o furtună

spot_img

Nouă elicoptere de la o bază americană din Virginia au fost avariate de o furtună puternică, dar oficialii spun că operațiunile nu au fost afectate până acum, relatează Navytimes.com.

Printre elicopterele afectate sunt MH-60 Seahawk și MH-53E Sea Dragon, potrivit Marinei SUA.

„Putem confirma că nouă elicoptere aflate la Baza navală Norfolk Chambers au suferit avarii în timp ce se aflau pe puntea aerodromului, în urma unei furtuni puternice care a avut loc în zonă pe 26 iulie”, au declarat Forțele Navale din Atlantic într-o declarație pentru Navy Times.

Pagubele înregistrate includ cozi și elice rupte, lovituri și perforări ale corpurilor elicopterelor. Niciun militar nu a fost rănit în timpul furtunii.

Marina americană a precizat că „nu există niciun impact asupra forțelor operaționale ca urmare a acestui incident”.

Televiziunea WAVY News, asociată NBC, a relatat despre o furtună puternică în Norfolk. Vântul a ajuns la 90 de kilometri pe oră.

Incidentul are loc la mai puțin de o lună după ce un avion F/A-18 Super Hornet „a căzut peste bord” de pe portavionul Harry S. Truman în Marea Mediterană, din cauza ploilor abundente și vântului puternic.

SURSA FOTO: Osinttechnical/Twitter