-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:37
No menu items!

Fostul șef al Fundației pentru Patrimoniu a Academiei Române, anchetat de DNA

spot_img

Academicianul Alexandru Bogdan este acuzat de producerea unui prejudiciu de 3 milioane de euro

Bogdan Alexandru_

Academicianul Alexandru Bogdan, fost șef al Fundației pentru Patrimoniu a Academiei Române, este anchetat de DNA pentru modul în care a gestionat proprietățile imobiliare ale Fundației, în mandatul său de conducere.

În perioada imediat următoare, Alexandru Bogdan se va prezenta la DNA pentru a i se aduce la cunoștință în mod oficial calitatea de suspect în dosar. Din primele verificări, prejudiciul estimat  de procurori, pentru mii de hectare de teren din patrimoniul Academiei Române, se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.

Surse judiciare au declarat pentru Sursa Zilei că procurorii suspectează că foarte multe din contractele prin care diferiți oameni de afaceri  au preluat în arendă sau în diferite alte modalități terenuri – concesiune, asociere sau închiriere, de la Academia Română au fost încheiate total în defavoarea instituției. Mai exact, afaceriștii nu plăteau aproape nimic, deși beneficiau de suprafețe mari de teren, ceea ce făcea ca profitul lor la final de an să fie foarte mare. Pe lângă contribuțiile mici, sunt cazuri în care deși se încheia contractul pentru arendarea unei anumite suprafețe de teren, omul de afaceri beneficiar ajungea să lucreze o suprafață mai mare decât cea trecută în contractul de arendă, fără ca responsabilii Fundației să facă vreo verificare.

De altfel, la dosar există și un raport de audit, comandat de Academia Română la Fundație, raport care confirmă neregulile descoperite de procurori.

Mai mult, potrivit unor surse judiciare, în perioada când Fundația era condusă de Alexandru Bogdan a fost blocată o tentativă a Curții de Conturi de a face un control amplu acolo, operațiune care a ajuns și aceasta pe masa procurorilor DNA.

Fundația pentru Patrimoniu a fost înființată în 2005 și a avut ca principal scop  administrarea tuturor bunurilor imobiliare ale Academiei Române. Averea gestionată de Fundație este impresionantă, întrucât vorbim de terenuri de sute de milioane de euro. Aproape toate aceste suprafețe, în marea lor majoritate agricole, sunt lucrate la prețuri mai mult decât avantajoase de oameni politici, precum și de oameni de afaceri controversați.

Cristi Ciupercă