6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:02
No menu items!

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, reţinut de DNA

spot_img
Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, reţinut de DNA
foto: szekelycitrom.szhblog.ro

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita Sofalvi Laszlo a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu şi fals, după ce ar fi dispus nelegal şi nejustificat decontarea unor sume de bani în favoarea firmei de construcţii Stravia Group, pentru reabilitarea unui drum judeţean.

Potrivit DNA, Sofalvi Laszlo este cercetat şi pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi pentru o infracţiune de fals. Procurorii au cerut marţi Curţii de Apel Târgu Mureş arestarea preventivă a acestuia.

Alături de Sofalvi Laszlo au fost duşi la instanţă Borboly Csaba, preşedintele CJ Harghita, Palffy Domokos, consilier judeţean în cadrul CJ Harghita şi administrator de fapt al SC Stravia Group SRL din Goagiu şi Csiszer Botond-Benedek, director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din CJ Harghita, reţinuţi luni de procurorii DNA.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în decembrie 2011, când era vicepreşedinte al CJ Harghita, Laszlo Sofalvi a dispus, nelegal şi nejustificat, „decontarea unor sume de bani în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL pentru o serie de lucrări de reabilitare a unui drum judeţean”. Plăţile s-au făcut deşi firma a majorat preţurile faţă de cele prezentate la început în ofertă, iar dirigintele de şantier nu fusese de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor, prejudiciul produs astfel judeţului Harghita fiind de 1.508.572,58 lei, a precizat DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii îl mai acuză pe Sofalvi Laszlo că, pe 30 decembrie 2011, a dispus, în favoarea aceleiaşi firme, decontarea nelegală a sumei de 1.475.689,66 de lei, pentru materiale lăsate în custodia constructorului pe baza unor procese verbale despre care „avea cunoştinţă că atestau, în fals, existenţa bunurilor respective şi în condiţiile în care nu mai era timp ca firma constructoare să execute, până la 31 decembrie 2011, lucrările angajate”.

„Pentru a ascunde infracţiunea de abuz în serviciu prin care s-au obţinut foloase materiale pentru SC Stravia Group SRL, în cursul lunii iunie 2011, a semnat, în numele preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, o adresă despre care ştia că era antedatată. Documentul a fost folosit pentru justificarea plăţilor efectuate în anul 2010, în favoarea firmei menţionate”, au precizat anchetatorii.

Prejudiciul total produs în dauna judeţului Harghita prin activităţile din 2011 este de 2.984.262,24 lei, potrivit DNA. „Acest prejudiciu raportat la activitatea inculpatului Sofalvi Laszlo, aferentă activităţilor din anul 2011, rezultă din aceea că a dispus efectuarea plăţilor către firma constructoare, în condiţiile în care preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, i-a delegat atribuţiile în acest sens, ca urmare a unei constatări (luna iulie 2011) a Curţii de Conturi – Camera de Conturi Harghita, rezultată după auditul referitor la anul bugetar 2010”, se menţionează în comunicatul DNA.

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a fost reţinut luni de procurorii DNA, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracţiuni de instigare la uz de fals, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.

Raluca Dan