1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:41
No menu items!

Fostul „vice” al AEP, Ana-Maria Pătru: Suspect cum SIVECO a câștigat toate licitațiile pentru softuri. Irina Socol, apropiată de conducerea SRI

spot_img

Vicepreşedintele din 2009 al Autorității Electorale Permanente, Ana-Maria Pătru, a declinat prezența la Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 și a transmis, luni, membrilor parlamentari o scrisoare în care precizează că ar fi utilă lămurirea modului în care firma SIVECO, controlată de Irina Socol, câştiga licitaţiile pentru softuri, cum ar fi cele privind numărarea voturilor şi lasă de înţeles că fosta şefă SIVECO, Irina Socol, ar fi apropiată de SRI.

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 şi-a reluat lucrările, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, cu reaudierea candidatului PSD la acel scrutin, Mircea Geoană, în cursul zilei urmând a fi audiaţi secretarii de stat din MAI din acel moment şi fostul preşedinte AEP.

În scrisoare, Ana Maria Pătru consideră că „nu există motive temeinice de îndoială privind rezultatul alegerilor”. În schimb, ea consideră „că e suspect faptul că Siveco, firmă controlată de Irina Socol, a câştigat aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi trasmitere a datelor către AEP”. „Cred că ar fi utilă lămurirea modului în care firma SIVECO câştigă aceste licitaţii pentru softuri de numărare a votului şi transmitere a datelor, chiar dacă ele sunt deschise prin sistem SEAP”, a scris Pătru.

Fosta şefă a AEP lasă de înţeles că Irina Socol este apropiată de SRI, iar intuiţia sa şi relaţia de prietenie care a legat-o de Irina Socol începând cu 2009 îi spun că lucrurile aflate ar putea face obiectul comisiei SRI pentru că există „suspiciunea rezonabilă” că aceasta ar fi făcut parte sau ar fi fost apropiată de fosta conducere a Serviciului. „În contextul actual, consider că nici prietenia mea, pornită la iniţiativa Irinel Socol în 2009, nu a fost deloc întâmplătoare, putând fi rodul unei acţiuni operative”, a mai scris Pătru.

Iar acuzaţiile la adresa fostei şefe de la SIVECO merg mai departe. „În timpul anchetei, aceeaşi Irina Socol, prin avocaţii săi, m-au pus să fac denunţuri împotriva unor oameni politici. Ţin să precizez că ea venea în diferite momente la DNA, iar eu era adusă din arestul Poliţiei şi îmi promitea că „o să-mi revăd mai repede copilul” dacă fac asta. Plus alte promisiuni pe care o să le fac în faţa instanţei de judecată, mai scrie Pătru în scrisoarea transmisă comisisie parlamentare. „Eu cred că reţinerea şi arestarea mea în plină campanie pentru alegerile parlamentare din 2016 nu a avut nimic de-a face cu presupusa apropiere de fostul preşedinte Traian Băsescu. Din contră, credinţa mea intimă este că reţinerea şi arestarea mea s-au dorit a fi lovituri aplicate PSD şi preşedintelui său, Liviu Dragnea”, a scris Ana-Maria Pătru, vicepreşedinte al AEP în 2009, în scrisoarea citată.

Ea a susţinut că, practic, ceea ce i s-a întâmplat la sfârşitul lui 2016 nu a fost pe motiv că este „băsistă”, ci că este, mai degrabă, implicată în acţiunile întreprinse de PSD, deşi „nu s-a întâmplat asta niciodată”. „În realitate, nu am fost mai apropiată de un partid sau de celălat, iar această neutralitate a fost interpretată de către cei care m-au arestat ca lipsă de fidelitate faţă de «cauză». În sprijinul acestei supoziţii, vreau să aduc mai multe argumente: în anumite cercuri, am povestit de-a lungul timpului că ancheta în dosarul referendumului în ceea ce-l priveşte pe preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea, ar fi anormală şi că o eventuală condamnare ar fi nelegală, date fiind dispoziţiile legislaţiei electorale. Nişte «oameni de bine» mi-au spus că fac o greşeală şi că ar trebui să ţin aceste opinii pentru mine”, a adăugat Pătru.

„La un moment dat, am primit un telefon de la domnul Traian Băsescu, preşedinte în funcţie la acel moment, în care mi-a spus că aş putea fi arestată fix pe subiectul dosarului referendumului din 2012”, a adăugat aceasta.

Ea a mai susţinut că şeful AEP în 2009 era Octavian Opriş, propus şi susţinut de PSD şi care, conform informaţiilor din presa vremii, era un apropiat al liderului PSD Viorel Hrebenciuc, şef de campanie al candidatului Mircea Geoană.

Pătru a mai scris că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru altfel decât instituţional-formal cu cei nominalizaţi de Dan Andronic şi că nu a comunicat telefonic sau în alt mod cu altcineva din acel grup în seara turului II. 

Preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Mihai Fifor, a precizat, luni, că a fost sunat de fostul director al SRI, George Maior, care i-a solicitat ca audierea sa să aibă loc pe 12 iunie, întrucât nu se va afla în ţară mai devreme, el transmiţând şi o scrisoare în acest sens. „Eu am primit o scrisoare din partea domnului ambasador Maior. Domnia sa mi-a adresat o scrisoare, am avut şi o convorbire telefonică – nu este un secret – am fost sunat marţi de domnul ambasador care a spus că nu va fi în ţară mai devreme de data de 12 iunie şi a solicitat ca audierea pe care o dorim să aibă loc pe data de 12. Membrii Comisiei au fost de acord cu acest lucru”, a spus Fifor.

Valeriu Motoc

FOTO: stiripesurse.ro