-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:47
No menu items!

Fostul senator PNL Daniel Barbu, cercetat de DNA într-o disjungere din dosarul lui Mircea Drăghici

spot_img

DNA a anunțat joi că fostul șef AEP Daniel Barbu va fi cercetat într-un dosar disjuns din dosarul fostului trezorier PSD Mircea Drăghici, trimis în judecată.

„Referitor la persoana care, la data faptelor, deținea funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) și față de care procurorii anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale în același dosar, precizăm că a fost dispusă disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și continuarea cercetărilor. De asemenea, aceeași soluție a mai fost dispusă și față de alte persoane și infracțiuni.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul DNA în care se anunță trimiterea în judecată a lui Drăghici.

Daniel Barbu, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, este acuzat de procurorii anticorupţie de săvârşirea infracţiunii de neurmărire conform legii a respectării destinaţiei subvenţiilor, transmite Direcţia Naţională Anticorupţie, fără să ofere şi numele suspectului audiat miercuri de DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în perioada 27 mai 2017 – 27 februarie 2019, în calitate de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, Daniel Barbu u ar fi urmărit, conform legii, destinaţia subvenţiilor acordate formaţiunilor politice.

El este acuzat că nu ar fi dispus, aşa cum prevede legea finanţării activităţii partidelor politice, verificări anuale pentru fiecare partid, privind respectarea prevederilor legale referitoare la venituri , inclusiv cele provenite din fonduri publice, şi subvenţii, precum şi modul în care s-au făcut cheltuielile.

Andrei Tudor