8.9 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024 - 23:08
No menu items!

Fostul senator Olosz Gergely – şapte ani de închisoare

spot_img
Olosz Gergely - șapte ani de închisoare
foto: agenda.ro

Fostul senator Olosz Gergely a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care este acuzat că, în perioada în care a fost preşedinte al Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a ajutat reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase.

Decizia Tribunalului nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Alături de Gergely, în același dosar a fost condamnat, la patru ani de închisoare cu executare, Ion Bîrcină, iar ceilalţi trei inculpaţi în cauză, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea, au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani.

Olosz Gergely a demisionat în mai 2013 din Parlament, iar dosarul a fost trimis de instanța supremă la Tribunalul Bucureşti. Procesul a mai durat aproximativ o lună.

Potrivit DNA, în perioada mai 2010 – februarie 2011, Ion Bârcină, Costin Iliescu, Cătălin Stan şi Ovidiu Ionel Badea s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa lui Olosz Gergely, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere. Astfel, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, deputatul Olosz Gergely, fost preşedinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie, a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la cei trei suma de 516.000 de euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bârcină, şi o altă societate comercială tip off shore. „Din suma pretinsă, Power Plus SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin”.

Fiica milionarul gorjean de etnie romă Ion Bârcină, zis Dan Goeru, a fost năşită de soţii Mihaela şi Toni Greblă, senator PSD.

R.D.