Fostul director al SIE, consultantul Silviu Predoiu, este de părere că, pe timp de pandemie, guvernanţii dictează reguli şi norme pe care le încalcă primii, folosesc boala pentru a dezbina şi nu pentru a uni şi caută vinovaţi oriunde, dar nu printre ei, potrivit Mediafax.
Silviu Predoiu consideră că deciziile sunt luate de guvernanţi de la înălţimea funcţiei şi rupţi de realitatea românului de rând, iar ceea ce ar trebui să fie un simplu exerciţiu de comunicare se transformă în impuneri, acuzaţii şi ameninţări.
Trăim în lumea reală nu ca ei, într-una ideală, creată şi întreţinută, din banii noştri
Că suntem proşti pentru că nu suntem precauţi. Şi nu suntem precauţi nu pentru că nu am vrea, ci pentru că, spre deosebire de ei, mergem la serviciu – unii, inconştienţi, chiar şi cu transportul în comun, oricum toţi fără antemergator şi însoţitori care să nu permită nimănui să se apropie de noi, pentru că trebuie să facem cumpărături, deci să interacţionăm cu persoane şi/ sau produse pe care nu le testează/ dezinfectează nimeni înainte de a le atinge noi, pentru că locuim înghesuiţi în blocuri cu spaţii comune, pentru că mergem la tratamente sau consultaţii – dacă suntem primiţi – în clinici şi spitale aglomerate, pentru că trebuie să ne ducem copiii şi nepoţii în parcuri publice, nu în grădini închise şi atent păzite, pentru că, în esenţă, trăim în lumea reală nu ca ei, într-una ideală, creată şi întreţinută, de altfel, din banii noştri.
Nu contest, ca şi cei mai mulţi dintre dumneavoastră, existenţa ameninţării, nu îi subestimez periculozitatea, încerc să respect regulile, nu pentru că ei le dictează ci pentru că ţin la sănătatea şi viaţa mea şi le respect pe cele ale semenilor mei.
Ce contest însă este capacitatea puternicilor momentului de a ne proteja. Iar asta pentru că, în continuare, nu se văd decât bâlbe penibile, contradicţii flagrante, inepţii juridice, derogare de responsabilităţi prin poveştile despre , visteriile şi depozitele găsite goale, de parca unul a devenit preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în martie anul acesta, nu acum cinci ani, iar ceilalţi au intrat în politică mai ieri şi nu prin anii ’90 şi au ajuns la guvernare cu forţa, nu după tot felul de scenete de prost gust care au arătat că sunt dispuşi la orice pentru a-şi păstra scaunele.
Cum să îl crezi pe cel ce ne pune să alegem între statutul de prost şi cel de precaut…
Cum să nu înţelegi că este timpul să uneşti, nu să antagonizezi şi să divizezi? Că este timpul să comunici, să explici, nu să acuzi, să ameninţi sau să impui. Că este timpul ca zeii să coboare din Olimp şi să le arate muritorilor că şi ei au îndoieli, temeri, că este greu să iei decizii care restrâng exerciţiul drepturilor fundamentale, dar că ştiu că este şi mai greu să le accepţi, mai ales în cazul unei naţiuni care le-a câştigat cu sânge – în această generaţie, nu acum 200 de ani – însă că astăzi aceasta este unica soluţie!
Cum să le dai credit celor care ne cer sa purtăm mască şi să păstrăm distanţa `socială` dar, în spatele uşilor păzite de militari înarmaţi şi în uniformă, stau la şpriţuri ignorând orice regulă? Cum să îl crezi pe cel ce ne pune să alegem între statutul de prost şi cel de precaut când în februarie anul acesta, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii lansase avertismente severe, tot el ne spunea că `infecţia cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome uşoare, dureri în gât, tuse şi febră, ca în orice răceală`. De ce să presupui că ar şti ce fac nişte autorităţi care continuă cu încăpăţânare să adopte măsuri ce nu doar pentru CCR, dar chiar şi pentru orice student la facultatea de profil, după parcurgerea cursului de Drept Constituţional din anul l de studiu, reprezintă încălcări flagrante ale legii fundamentale?
Nu vrem să îi dăm jos, vor pica oricum…
Cum să susţii la nesfârşit că acţiunea guvernamentală este foarte bună, impecabilă, de vină fiind mereu alţii – CCR, Avocatul Poporului, Parlamentul, bisericile, cluburile, terasele, oricine dar mai ales noi, cetăţenii? Şi atunci, de ce am avea încredere în ei, în condiţiile în care, după atâtea greşeli flagrante, nu au găsit resurse să recunoască măcar una, să nu mai vorbim despre a-şi cere iertare?
Nu că ar fi însemnat mare lucru pentru ei iertarea noastră. Căci ceea ce îi ţine în scaune, în ciuda tuturor păcatelor, nu este iertarea, ci uitarea noastră. Pentru că şi dacă la nivel individual poate ţinem minte, poporul, ca personaj colectiv, uită. Şi dă mereu o nouă şansă unor indivizi care nu înţeleg nimic nici din onoarea şi nici din responsabilitatea pe care o ai atunci când conduci o naţiune.
Nu vrem să îi dăm jos, vor pica oricum, nu le vrem privilegiile, nu vrem să schimbăm locurile cu ei, vrem doar să vedem că înţeleg, cel puţin câtă vreme sunt la cârma destinelor noastre, ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor, să simţim că ştiu că sunt acolo ca să ne servească, nu să ne pună la punct de câte ori ne prind, că noi suntem importanți, nu ei şi cu atât mai puţin rezultatele lor în viitoarele alegeri. M-am săturat, vreau RESPECT”.