-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:53
No menu items!

Fostul șef al Parchetului Vrancea, aspirant la un post de adjunct la DIICOT

spot_img

Deși pornea ca favorită pentru ocuparea celui de-al doilea post de procuror șef adjunct din structura centrală a DIICOT, Giorgiana Hossu va avea un contracandidat interesant, conform informațiilor publicate pe site-ul Minsiterului Justiției.

Este vorba de procurorul Florin Cristinel Țîrlea, fost procuror șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

În condițiile în care Giorgiana Hossu are susținerea actualului șef al DIICOT, Felix Bănilă, acesta fiind cel care a și a readus-o pe Hossu în instituție după ce căzuseră în dizgrație, este interesant care va fi opțiunea ministrului Tudorel Toader.  Asta pentru că Țîrlea se încadrează într-un profil care pare a fi agreeat de ministru pentru numirile în funcție. Pe lângă faptul că este un procuror tânăr care nu a mai avut funcții de conducere mari, Țîrlea este un și personaj foarte bine relaționat în Vrancea, județ de unde provine și ministrul Toader Tudorel.

Pentru postul de procuror șef al Secției Judiciare Penale din DNA s-a înscris o apropiată a ”cuplului” Kovesi – Iacob, Simona Ricu, procuror care era trimis de fosta șefă a DNA să reprezinte instituția în procesele deschise de procurorii revocați de Kovesi din DNA. Ricu o are contracandidată pe Gabriela Popa.

La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație pentru procuror șef al Secției Judiciare s-a înscris procurorul Antonia- Eleonora Constantin iar pentru postul de procuror șef adjunct este tot un singur magistrat înscris, și anume Iuliana Nedelcu.

Candidații declarați admiși vor susține un interviu în data de 14 septembrie 2018, ora 08.30, la sediul Ministerului Justiției din București.

Cristi Ciupercă