1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:40
No menu items!

Fostul șef al IPJ Suceava, achitat definitiv într-un dosar făcut de DNA

spot_img

Fostul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, Nicușor Ioan Todiruț a scăpat definitiv de dosarul penal în care fuseseră trimis în judecată de procurorii DNA Suceava pentru că ar fi achiziționat la suprapreț un sediu pentru Poliția Municipiului Suceava.

Astfel, potrivit DNA, în perioada iulie-octombrie 2006, în contextul desfășurării procedurii de achiziție a unui imobil în care urma a fi stabilit sediul Poliţiei municipiului Suceava, Todiruţ, în calitatea sa de inspector şef al I.P.J. Suceava şi de ordonator terţiar de credite a semnat un contract prin care a dispus, din bani publici, plata unei sume cu 5.865.152 lei mai mari decât valoarea de piață a imobilului. DNA susținea că în procedura de achiziție Todiruţ și-ar fi încălcat atât atribuțiile de serviciu, cât și anumite prevederi ale legislației achizițiilor publice.

În primă fază, Curtea de Apel Iași a decis în 2016 că fostul șef al IPJ Suceava s-ar face vinovat de acuzațiile aduse de procurori și a dispus condamnarea acestuia la trei ani și zece luni de închisoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, judecând contestația făcută de Nicușor Todiruț, a decis pe 25 aprilie că acuzațiile sunt total nefondate, desființând condamnarea aplicată de judecătorii de la Iași.

”Desfiinţează în totalitate sentinţa apelată şi rejudecând: 1.În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, achită pe inculpaţii Todiruţ Ioan Nicuşor şi Teodorovici Alexa Dumitru pentru comiterea infracțiunilor continuate de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 ( 2 acte materiale ) şi respectiv pe inculpaţii Bujorean Constantin, Licurici Gheorghe şi Muntean Mihai Sorin pentru comiterea complicităţilor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, prevăzută de art. 26 Cod penal din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 Cod penal din 1969; 2.   În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Bujorean Constantin pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) coroborat cu art. 9 alin. 2 din Legea nr. 241/2005”, se arată în decizia judecătorilor Curții Supreme.

Sorin Mihai Muntean și Gheorghe Licurici sunt cei doi experți ANEVAR care evaluaseră clădirea la prețul plătit de Todiruț și considerat abuziv de cei de la DNA, Constantin Bujorean este omul de afaceri de la care fuseseră achiziționat viitorul sediul al Poliției Suceva iar Dumitru Alexa Teodorovici era la acel moment șeful Departamentului Logistic din IPJ Suceava, departament prin care s-a făcut achiziția publică.

Pe 4 mai fostul șef al IPJ își așteaptă un nou verdict

Tribunalul Suceava a amânat pentru 4 mai pronunțarea pe fond în cel de-al doilea dosar penal în care fostul șef al IPJ Suceava, Nicușor Todiruț a fost trimis în judecată de procurorii DNA Suceava.

În acest al doilea dosar DNA susține că în luna februarie 2006, Todiruț, în calitatea sa de inspector șef al I.P.J. Suceava, a dispus și a inițiat activități privind achiziția Sediului Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc, în condițiile în care această achiziție nu era inclusă în programul anual de achiziții al I.P.J. Suceava și nici în lista obiectivelor de investiții. De asemenea, nu exista vreun acord sau vreo promisiune din partea M.A.I. și I.G.P.R., de alocare a unor sume de bani pentru această achiziție.

Imobilul, care se afla într-o stare de depreciere de 45% și era proprietatea SC GEOMOLD SA, a fost achiziționat, spune DNA, într-o modalitate prin care Todiruț a încălcat atât legislația privind achizițiile publice (neexistând o procedură cu reguli de urmat și cerințe minime de calificare) cât și atribuțiile de serviciu (în procesul de achiziție, de negociere a prețului, angajare bugetară, ordonanțare la plată și administrare după achiziție).

Cristi Ciupercă