1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024 - 9:53
No menu items!

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, adus cu mandat la DNA. Șpagă: costum de vânătoare și sejururi la mare. UPDATE

spot_img

Puțura a fost escortat la DNA de ofițeri de poliție judiciară, marți, în jurul orei 11.oo

Putura Ovidiu_SZ (2)

  • UPDATE

Oficialii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au precizat, marți, într-un comunicat de presă, că fostul secretar de stat în Ministerul Justiției (MJ), Ovidiu Puțura – fost judecător la Tribunalul Bistrița, în prezent director al Direcţiei Contencios din MJ – a fost pus sub acuzare de procurori pentru dare de mită și trafic de influență.

Teren câștigat în instanță, în schimbul unui fotoliu de notar pentru fiul judecătoarei

Astfel, potrivit DNA, în noiembrie 2014, Ovidiu Puțura i-a promis unei judecătoare că, „din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul Justiţiei sau printr-un funcţionar de legătură care îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât, o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia”.

În schimbul intervenţiei promise, Puțura Ovidiu i-a cerut judecătoarei să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția lui era reclamant recurent, se mai precizează în comunicatul DNA.

Potrivit portalului instanței de judecată, soția lui Ovidiu Puțura, Alina – Ofelia Puțura a obținut, pe 4 decembrie 2014, adică la exact o lună de la intervenția soțului său, o soluție favorabilă de la Tribunalul Bistrița într-un dosar în care revendica peste 900 de metri pătrați de teren. Potrivit sentinței publicate pe site-ul Tribunalului Bistrița, instanța nu doar că i-a dat câștig de cauză Alinei Puțura, dar a desființat cu totul decizia Judecătoriei Bistrița, care îi era defavorabilă.

Surse judiciare au precizat, de altfel, că judecătoarele care au pronunțat această sentință vor fi audiate marți seara la DNA.

Documentele DNA arată că Ovidiu Puțura s-a întâlnit, pe 4 noiembrie anul trecut, cu judecătoarea Corina Iacob – membru al completului de la Tribunalul Bistrița, care i-a dat câștig de cauză Alinei Puțura – în restaurantul unui hotel din Capitală, pentru a stabili toate detaliile „afacerii”. În schimbul soluției favorabile în dosarul soției sale, Puțura i-a promis magistratului că va face toate demersurile necesare pentru ca fiul acesteia, Gheorghe Titus Iacob, să promoveze, în acest an, concursul pentru notar stagiar. Fiul judecătoarei „picase”, în vara anului trecut, concursul organizat de Camera Notarilor Publici Bistrița, cu nota 3,63, din cauza unui „incident petrecut în sala de examinare”.

Ovidiu Puțura i-a dat asigurări magistratului că va interveni pentru ca fiul acesteia să promoveze concursul la o altă cameră a notarilor publici – Camera Notarilor Publici Cluj sau alta, care ar fi fost mai „accesibilă”,  adică, „în secuime sau în Moldova” – urmând ca apoi tânărul să fie susținut să se mute cu cabinetul notarial acasă, la Bistrița.

Potrivit acelorași documente, Puțura nu s-a oprit doar la judecătoarea Iacob. Tot în noiembrie i-a contactat și pe ceilalți membri ai completului de judecată, dar și pe un expert care a depus la dosarul cauzei o opinie favorabilă soției sale.

„Urmare a influenței exercitată de Puțura Ovidiu asupra judecătorilor din complet, în mod direct și prin intermediul președintei Tribunalului Bistrița, pe care acesta susține că a sprijinit-o pentru ocuparea funcției de președinte al tribunalului, completul a amânat pronunțarea pentru data de 4.12.2014 când a dat o soluție favorabilă”, mai notează procurorii.

Costum de vânătoare pentru vânătorul Puțura

Mai mult, susțin procurorii, în perioada 2013 – 2014, Ovidiu Puțura a primit de la o persoană „foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile”.

Potrivit declarațiilor de interse depuse în ultimii ani, Ovidiu Puțura este pasionat de vânătoare fiind și membru al Asociației de Vânătoare „Cerbul”.

  • UPDATE

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei (MJ) Ovidiu Puţura este suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită, în legătură cu soluţionarea unui dosar, precum şi legat de intervenţii pentru ca o persoană să promoveze un concurs pentru notari stagiari

Faptele de care este acuzat Puțura ar avea legătură cu soluţionarea unui dosar civil şi cu posibile intervenţii în sprijinul unei persoane care voia să dobândească, în urma unui concurs, calitatea de notar stagiar. În cel de-al doilea caz, Ovidiu Puţura ar fi promis că, din funcţia pe care o deţinea atunci în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar, poate influenţa membrii comisiilor de examinare de la Camera Notarilor Publici.


Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei (MJ) Ovidiu Puţura a fost adus de anchetatori, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a da declaraţii într-un dosar privind fapte de corupţie.

Puţura a fost escortat la DNA de ofiţeri de poliţie, cu o maşină, în jurul orei 11.00.

Surse judiciare au declarat că pe numele lui Ovidiu Puţura a fost emis un mandat de aducere la DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie, în care urmează să dea declaraţii. Sursele citate nu au precizat însă despre ce cauză este vorba.

Mihaela Chiper