-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:35
No menu items!

Fostul primar din Pitești, Tudor Pendiuc, achitat într-un dosar al DNA

spot_img

Fostul primar al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost achitat, în primă instanţă, în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru instigare la abuz în serviciu, infracţiune ce ar fi fost săvârşită în legătură cu asfaltarea unui drum.

Tribunalul Argeş a decis, joi, achitarea lui Tudor Pendiuc, precum şi a celuilalt inculpat din dosar, Florentin Mircea Branişte, fost director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, care este acuzat de abuz în serviciu. Decizia instanţei nu este definitivă.

Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti între anii 1992 şi 2016, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în februarie 2017, în acelaşi dosar fiind deferit justiţiei şi Florentin Mircea Branişte.

„În luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi – o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti”, se arăta în comunicatul DNA.

Fostul social-democrat Tudor Pendiuc, trimis anterior în judecată de DNA pentru fapte de corupţie într-un dosar privind concesionarea transportului public, a candidat în iunie 2016 ca independent pentru al şaptelea mandat de primar al municipiului Piteşti, însă a fost învins la limită de fostul viceprimar Cornel Constantin Ionică, reprezentantul PSD.

Inculpaţii din dosarul privind concesionarea transportului public de persoane din Piteşti au fost trimişi în judecată pe 20 martie 2015, cauza aflându-se încă pe rolul Tribunalului Bucureşti. 

Andrei Tudor