-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:24
No menu items!

Fostul primar din Caracal Gheorghe Anghel și mai mulți funcționari, săltați de DIICOT a doua oară în trei luni

spot_img

gheorghe_anghel_diicot

Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Caracal şi fostul primar Gheorghe Anghel au fost ridicaţi de anchetatori, joi dimineaţă, pentru a doua oară în ultimele trei luni, şi duşi la sediul DIICOT Slatina pentru audieri. Funcționarii primăriei sunt cercetați, alături de fostul edil, într-un nou dosar de evaziune fiscală, delapidare, fals şi înşelăciune.

Surse judiciare citate de MEDIAFAX au precizat că, joi dimineaţă procurorii DIICOT şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Slatina au ridicat mai multe persoane de la sediul Primăriei Caracal, dar şi de la locuinţele acestora din Caracal, în baza unor mandate de aducere.

Concret, anchetatorii au pus în executare şapte mandate de aducere, dar la sediul DIICOT Slatina ar urma să fie duse cel puţin zece persoane, procurorii urmând să audieze şi martori în acest dosar.

Funcţionarii Primăriei Caracal sunt cercetaţi într-un dosar de înşelăciune, abuz în serviciu, delapidare şi evaziune fiscală, infracţiuni comise în legătură cu echipa de fotbal a oraşului, iar printre persoanele vizate se află şi fostul primar Gheorghe Anghel.

Potrivit surselor citate, prejudiciul în acest dosar ar fi de aproximativ şase milioane de lei.

La jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, fostul primar din Caracal Gheorghe Anghel şi mai mulţi angajaţi ai Primăriei Caracal au fost arestaţi preventiv sub acuzaţiile de înşelăciune, fals intelectual, delapidare şi abuz în serviciu, fiind acuzați că ar fi cauzat un prejudiciu de 5,2 milioane de lei.

R.D.