4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:19
No menu items!

Fostul primar Cătălin Cherecheş, dus la Penitenciarul Rahova

spot_img

Fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, extrădat din Germania pentru a executa în România pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru luare de mită, a ajuns, miercuri, la Penitenciarul Rahova.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a amintit ”celor care încă mai cred că pot scăpa de justiţie” că vor fi aduşi acasă, ”mai devreme sau mai târziu”.

”Justiţia din România se înfăptuieşte până la capăt, aşa cum v-am promis. Astăzi, fugarul Cătălin Cherecheş a fost adus în ţară. Fostul primar din Baia Mare va executa pedeapsa de cinci ani în penitenciarul din România”, a afirmat Alina Gorghiu, după ce Cătălin Cherecheş a ajuns la Penitenciarul Rahova.

Ea a adăugat că a fost o muncă de echipă şi a mulţumit autorităţilor implicate, române şi germane.

”Le reamintesc celor care încă mai cred că pot scăpa de justiţie că o să-i aducem acasă, mai devreme sau mai târziu. Anul acesta am adus în ţară aproape 200 de fugari. Nimeni, dar nimeni, nu este mai presus de lege”, a punctat Gorghiu.

Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş a fost preluat din Germania şi a ajuns în România, prin Vama Nădlac, marţi seară, pentru executarea pedepsei cu închisoarea.

Fostul primar va sta la Penitenciarul Rahova pentru perioada de carantină de 21 de zile, iar ulterior va fi dus  la Aiud şi apoi la Baia Mare. 

Condamnat pe 24 noiembrie 2023, la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Cherecheș a reușit să iasă din țară, deși se afla sub control judiciar. Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost reținut la data de 28 noiembrie 2023 de poliție, în orașul german Augsburg. În 13 martie, judecătorii din Munchen au decis ca fostul edil Cătălin Cherecheș să fie extrădat.

                                                                                                              Adina Bucur