-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:58
No menu items!

Fostul primar al sectorului 3, Liviu Negoiță, pus sub acuzare de DNA

spot_img

Fostul primar al sectorului 3, Liviu Negoiță, este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Alături de Negoiță, în aceeași cauză mai sunt cercetați arhitectul șef al Primăriei sectorului 3, Ștefan Dumitrașc, și secretarul instituției, Marius Mihăiță.

Cei trei au fost vineri la DNA, unde procurorii le-au adus la cunoștință acuzațiile.

Oficialii DNA au precizat, într-un comunicat de presă, că în perioada 2008 – 2009, Liviu Negoiță, Marius Mihăiță și Ștefan Dumitrașcu au eliberat 4 autorizații de construire și certificatele de urbanism aferente acestor autorizații pentru un imobil situat pe Calea Dudești, sector 3, cu nerespectarea normelor de urbanism și protecție a zonelor în care se găsesc monumente istorice.

„Acest lucru a produs prejudicii proprietarilor imobilelor învecinate, prin degradările suferite de acestea în cursul edificării construcției nelegal autorizate. De asemenea, a fost afectat interesul public prin autorizarea edificării unei construcții în zona de protecție a unui monument istoric, în lipsa avizelor legale”, precizează DNA.

Procurorii susțin că prin emiterea autorizațiilor de construire respective s-a creat un folos necuvenit pentru persoanele care au edificat construcția, constând în obținerea autorizațiilor de construire și supraetajare a imobilului, prin evitarea desfășurării demersurilor necesare în vederea obținerii: derogării de la planurile de urbanism pentru depășirea regimului de înălțime al zonei; acordului exprimat în formă autentică a proprietarilor clădirilor învecinate cu privire la lipirea la calcan; avizelor pentru construirea într-o zonă în care se găsește un monument istoric.

DNA mai precizează că, în cazul uneia dintre autorizații, Inspectoratul de Stat în Construcții a făcut un control, în urma căruia s-a stabilit drept măsură, în sarcina primarului și a arhitectului șef al sectorului 3, să solicite instanței de contencios administrativ anularea acesteia.

„Anularea autorizației nu a fost cerută în instanță, conform solicitării Inspectoratului de Stat în Construcții, fapt ce ar fi dus la încetarea construirii. Ulterior, în același context, în anul 2009, au fost eliberate, cu nerespectarea normelor legale referitoare la competența materială de emitere, alte două autorizații pentru supraetajarea imobilului respectiv. Mai mult, certificatele de urbanism, aferente acestor două documente, nu cuprindeau datele prevăzute de lege, lipsind toate mențiunile privind regimul tehnic al imobilului, precum și cele privind situarea imobilului în zona de protecție a unui monument istoric”, se mai arată în comunicatul de presă.

Potrivit DNA, în anii 2010, respectiv 2014, prin două hotărâri rămase definitive, instanțele au dispus anularea celor patru autorizații de construire.

„Mai mult, una dintre instanțe a dispus obligarea pârâților, între care se numără și Instituția Primarului sectorului 3, la desființarea construcției respective”, susțin procurorii.

R.D.