Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat, joi, de magistrații Curții de Apel Târgu Mureş, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracţiuni de corupţie. Prin aceeași sentință, soţia acestuia, Monica Apostu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, iar omul de afaceri Călin Stoia a fost achitat.
De asemenea, instanţa a dispus confiscarea a aproape 300.000 de lei de la soţii Apostu, a menţinut măsurile asigurătorii luate de DNA Cluj, a anulat contractele de asistenţă juridică între firma de avocatură a Monicăi Apostu şi firma Frarom, reprezentată de Aspazia Droniuc, precum şi facturile fiscale emise în baza acestor contracte, a decis confiscarea cardurilor de carburanţi emise de Rosal şi a stabilit că soţii Apostu urmează să plătească 21.000 de lei fiecare drept cheltuieli judiciare.
Decizia luată joi de judecători nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.
Potrivit DNA, primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.
Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).
Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată pe 15 februarie 2012 la Registratura Primăriei.
Apostu a susţinut, într-o scrisoare deschisă adresată locuitorilor oraşului, că după demisia din funcţie cariera sa politică şi administrativă încetează şi că va aştepta ca justiţia să îşi urmeze cursul şi să îşi poată dovedi nevinovăţia.
Sorin Apostu a părăsit, pe 28 septembrie 2012, Penitenciarul Târgu Mureş, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de eliberare depusă de acesta în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.
R.D.