-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Fostul prim-procuror din Hârlău, cercetat pentru că a primit carne, ouă și vin în schimbul unor soluții favorabile

spot_img
Fostul prim-procuror din Hârlău, cercetat pentru că a primit carne, ouă și vin în schimbul unor soluții favorabile
foto: bestfm.ro

Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Hârlău, Ghenadie Ciobanu, este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi pentru că ar fi primit carne de oaie, carne de porc, ouă şi vin în schimbul unor soluţii favorabile.

Ghenadie Ciobanu, care a fost trimis în judecată la 8 mai pentru că ar fi primit 200 de euro mită, este cercetat de procurorii anticorupție și într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, primire de foloase necuvenite, complicitate la folosirea de informații care nu sunt destinate publicului ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la acestea, fals, trafic de influență, favorizarea infractorului și instigare la distrugere de înscrisuri.

În al doilea dosar, anchetatorii susțin că Ciobanu ar fi abuzat de funcția sa pentru a obține diferite bunuri și ar fi transformat instituția pe care o conducea într-o veritabilă cramă.

„Deși sumele de bani ori bunurile pe care le-a obținut în acest mod sunt modice – vin, picioare de oaie, carne de porc, ouă, din actele dosarului rezultă faptul că inculpatul a transformat sediul Parchetului într-o anexă a combinatului Cotnari, de unde a achiziționat peste o tonă de vin în decursul unui singur an și l-a depozitat în garajul unității, și mica ciupeală într-o veritabilă politică penală, prin care a ajuns să negocieze soluțiile din dosarele aflate în instrumentarea sa, atitudine de natură să afecteze grav imaginea justiției și încrederea cetățenilor în autoritățile implicate în înfăptuirea acesteia”, se arată în rechizitoriul DNA.

Prim-procurorul a fost revocat din funcţia de conducere în 5 aprilie 2012 de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a sancţionării disciplinare a magistratului pentru manifestări care aduc atingere probităţii profesionale.

A.V.