3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:37
No menu items!

Fostul prim-procuror al Parchetului Arad, în centrul unui scandal de presă

spot_img

Mediul judiciar din Vestul țării este zguduit de un scandal al cărui protagonst este un procuror. Un val de acuzații a fost lansat la adresa fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Marius Neculcea. De altfel, el nu este pentru prima dată în această situație, Consiliul Superior al Magistraturii fiind nevoit să-i apere reputația după ce în presa locală au apărut dezvăluiri despre presupuse fapte penale ale acestuia. A existat și o anchetă a Inspecției Judiciare, dar, după modelul șefului IPJ Gorj, Salvador Caragea, procurorul a scăpat fără nici măcar o mustrare.

Justiția arădeană nu este la primul scandal de acest fel. Un caz răsunător a fost cel al judecătorului Gheorghe Bozgan, exclus, în 1994, din magistratură, cercetat penal, în perioada 2000–2004, pentru practicarea fără drept a profesiei de avocat, condamnat în două rânduri (la un an închisoare, în 2007, şi la şase luni închisoare, în 2009) pentru falsificarea mijloacelor de probă în procese civile având ca obiect executări silite imobiliare pentru recuperarea unor creanţe fictive.

Potrivit site-ului vestic.ro, Gheorghe Bozgan, care acum este expert jurist, ar avea încă prieteni bine poziționați în justiţie. „De exemplu, fostul său coleg de la Judecătoria Oraviţa, Marius Neculcea, care între timp ajunsese prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Oare este adevărat că bunul său prieten a aranjat ca subalternul său, Florin Trăiănuţ Roman, procuror de caz în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în care Gheorghe Bozgan era urmărit penal (alături de alte persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la uz de fals şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată) să dispună, la 23.02.2009, scoaterea de sub urmărire penală a fostului coleg magistrat”, scrie vestic.ro.

Potrivit aceluiași site de știri vestic.ro, un coleg al lui Mariu Neculcea, de la Facultatea de Drept a Universității de Vest „Vasile Goldiș” ar avea informații despre plagiatul făcut de procuror după lucrarea unui avocat pentru o lucrare publicată sub propriul nume. „Pentru a se asigura că acesta nu va devoala plagiatul, Marius Neculcea l-ar fi şantajat cu o înregistrare video realizată de prim-procuror cu telefonul mobil – în care avocatul era surprins într-o postură indecentă la o petrecere organizată, la finalul sesiunii de examene din anul 2008, la un hotel din Baia Mare”, este o întrebare lansată de vestic.ro, la care jurnaliștii susțin că așteaptă un răspuns din partea autorităților competente.

Andrei Tudor

Foto nyugatijelen.com