2.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 9:14
No menu items!

Fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, critică rectificarea bugetară a lui Florin Cîțu

spot_img

Fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, critică rectificarea bugetară a premierului Florin Cîțu, arătând că aceasta nu reduce deficitul, ci îl crește nominal cu 3.7 miliarde lei, bani care trebuie împrumutați suplimentar până la sfârșitul anului, peste cuantumul stabilit la aprobarea bugetului de stat.

“Rectificarea bugetara adoptata ieri nu respecta întocmai recomandarea consiliului ECOFIN din 17-18 iunie a.c. prin care traiectoria de consolidare fiscală a României a fost validată. În respectiva recomandare destinatia veniturilor excepționale era reducerea deficitului. Deja avem și reacții ale agențiilor de rating pe această temă, avertismente că traiectoria pozitiva de revenire la “perspectiva stabilă” este perturbată”, a scris Alexandru Nazare, miercuri, pe Facebook.

Fostul ministru susține că veniturile suplimentare de la aceasta rectificare (+17,6 miliarde lei) trebuiau redirecționate pentru acoperirea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii (salarii, asistență socială, dobânzi la datoria publică), pe care statul este obligat să le onoreze în lunile noiembrie și decembrie, riscând astfel ca la urmatoarea rectificare țintă de deficit să fie semnificativ depașită și în termeni procentuali.

“În concluzie, tot ce a îndesat premierul sub preș la această rectificare va ieși la suprafață rapid, în octombrie-noiembrie. Decontul? După congres, în sarcina integrală a PNL. Între timp de la Guvern, premierul anunță întarzieri în implementarea E-facturare. Proiectul nu mai este gata nici la 1 Septembrie, cum promisese la investirea actualului ministru de Finante, nici în decursul lunii septembrie, ci in octombrie și începând cu 2022. Și atunci cum de E-facturare constituie sursa de venit suplimentara dupa cum prevede Nota de Fundamentare a OUG privind PNDL3?!”, mai precizează Nazare.

                                                                                                                 Adina Silav