-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:41
No menu items!

Fostul ministru al Energiei Constantin Niță se întoarce la închisoare. De ce făcuse doar 6 luni de pedeapsă, din 4 ani

spot_img

Fostul ministru PSD al Energiei, Constantin Niță, va executa restul de 3 ani și jumătate de închisoare din pedeapsa de 4 ani, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fostul demnitar a fost condamnat, în 2018, la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență, dar după ce a stat 6 luni în penitenciar, a fost eliberat în urma unei deciziii CCR care a dispus rejudecarea unor dosare de corupţie, pe motiv de nelegalitate a compunerii completurilor de la Instanţa supremă. Acum, Înalta Curte a decis că Niță trebuie să își execute restul de pedeapsă.

Fostul ministru Constantin Niță a fost condamnat în urma dosarului DNA, în care procurorii au strâns probe că demnitarul ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Niță a apucat să execute, în 2018, doar 6 luni din pedeapsa de 4 ani cu executare pentru trafic de influență, deoarece Curtea Constituțională a decis că unele completuri au fost constituite nelegal, astfel că toate dosarele judecate au fost anulate. Niță a fost eliberat alături de alți foști demnitari și oameni de afaceri acuzați de fapte de corupție și a introdus o cale extraordinară de atac – contestaţia în anulare, obţinând rejudecarea apelului.

Conform Agerpres, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă i-a admis apelul lui Niţă, vineri, dar doar cu privire la confiscarea unor sume de bani şi interzicerea exercitării unor drepturi civile și a păstrat condamnarea de patru ani, din care a fost scăzută perioada de şase luni deja executată.

„Admite apelul formulat de inculpatul Niţă Constantin împotriva sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. 2312/1/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând: Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.g, k din Codul penal. Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 euro. Menţine măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din data de 09.06.2016 a DNA, până la concurenţa sumei de 303.118 lei. Înlătură dispoziţia privind plata cheltuielilor judiciare din cauţiunea în valoare de 150.000 lei, instituită prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cât şi dispoziţia privind restituirea sumei de 132.000 lei din cuantumul cauţiunii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Niţă Constantin perioada executată de la data de 28 iunie 2018 la 19 decembrie 2018. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de DNA împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă”, se arată în decizia instanţei, citată de Agerpres.

În consecinţă, Constantin Niţă se întoarce în penitenciar, pentru a executa restul de pedeapsă de trei ani şi jumătate închisoare.

M. Nedelcu