-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:00
No menu items!

Fostul ministru al apărării, Corneliu Dobrițoiu, urmărit penal de DNA

spot_img

Corneliu Dobritoiu DNAFostul ministru al apărării, Corneliu Dobriţoiu, a fost audiat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul în care sunt cercetate mai multe cadre militare, printre care şi generali, în legătură cu modul de atribuire a unor locuinţe de serviciu. Corneliu Dobrițoiu este urmărit penal în această cauză.

Senatorul PNL a declarat că a respectat toate condiţiile pentru cumpărarea locuinţei, iar ancheta DNA în care este vehiculat numele său reapare într-un „context politic” care ar putea fi legat de informaţiile privind preluarea Apărării.

Am respectat strict procedura de cumpărare a locuinţei de serviciu, iar verificarea condiţiilor pe care eu trebuia să le îndeplinesc în acest sens a intrat în competenţa altor structuri din Ministerul Apărării, cu care nu am fost într-o legătură de serviciu, într-o legătură de subordonare. Ceea ce mi se pare curios este că o cercetare care înţeleg că a început în 2009, iar timp de patru ani nu am fost invitat să fac vreun act de procedură, se reia tocmai astăzi, probabil într-un context politic şi mediatic … având în vedere faptul probabil că numele meu a apărut ca un posibil om care râvneşte la portofoliul Apărării

Corneliu Dobriţoiu
senator PNL

Fostul ministru a spus că a depus cererea de cumpărare a locuinţei în anul 2006, însă la momentul respectiv nu avea o funcţie în minister care să influenţeze alocarea locuinţei.

Am lucrat în departamentul pentru politică de apărare în domeniul relaţiilor internaţionale ale ministerului, deci nu aveam niciun fel de legătură cu aspectele patrimoniale ale ministerului, ele fiind în subordinea ministrului. Iar de la mine până la ministru … legăturile … nici pe orizontală, nu ne-am întâlnit, pentru că eu am gestionat şi programul de relaţii internaţionale ale ministerului, ori cei care se ocupau de patrimoniu nu-mi aduc aminte să fi avut o activitate internaţională semnificativă

Corneliu Dobriţoiu
senator PNL

El a mai declarat că a primit notificare din partea DNA în anul 2009, când a mers la audieri cu avocatul şi i-au fost prezentate elemente din dosar. „În urma discuţiilor de atunci nu m-a mai chemat nimeni, niciodată”, a mai spus fostul ministru. Dobriţoiu a explicat că la momentul respectiv cineva ar fi reţinut faptul că el nu ar fi avut contract de închiriere valabil la momentul cumpărării locuinţei.

Lucrurile au stat cam în felul următor, contractul de închiriere era valabil la momentul în care am făcut cererea către ministru, ca în baza legii să-mi îngăduie să cumpăr apartamentul de serviciu. Contractul ulterior, până la aprobarea ministrului e adevărat că a expirat, dar din momentul în care eu făcut cererea până la aprobarea propriu-zisă a durat luni de zile. Eu am stat în acea locuinţă, am plătit chirie, am plătit întreţinere … şi oamenii au considerat că nu mai e nevoie să reînnoiască contractul având în vedere faptul că am făcut o cerere pentru cumpărarea acelei locuinţe

Corneliu Dobrițoiu
senator PNL

Nici nu puteam să locuim în ea, nici nu se deschidea uşa de la intrare, ca să vă daţi seama … parchetul era umflat, deci practic am schimbat tot ce era în acea locuinţă, inclusiv geamuri, parchet, obiecte sanitare, iar investiţia aceasta am făcut-o înainte de a ne muta în locuinţa de serviciu

Corneliu Dobrițoiu
senator PNL

Procurorii militari de la DNA au început urmărirea penală pe numele generalului în rezervă Traian Pigui, acuzat de abuz în serviciu în legătură cu modul în care ar fi avizat mai multe solicitări privind atribuirea de locuinţe unor cadre militare.

Traian Pigui este cercetat pentru implicarea, în calitate de şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN, în atribuirea nelegală a unor locuinţe de serviciu, pentru a fi cumpărate la un preţ subvenţionat de cadre militare cu funcţii de conducere. Valoarea prejudiciului produs statului a fost estimat la 700.000 de lei.

Andrei Tudor

FOTO Liviu Untaru